– unul cu grebla, altul cu clestele pentru pomi sau cu târnul pe trotuar, iar…cei mai multi, de pe margine, cu asistenta
Vremea prietenoasa din weekend-ul abia incheiat i-a scos din case pe bacauani, satui probabil de iarna capricioasa de care aproape am scapat cu totii si de postul de curatenie in care par sa fi intrat autoritatile locale. Inarmati cu ustensile de cu toamna pregatite, gospodarii din zona Stadionului, cei mai multi de vârsta a treia, s-au apucat sa amenajeze cu sârg imprejurimile blocurilor.
„Oleaca de ordine, cu vecinii, ce sa facem?! Omul sfinteste locul, nu? Daca ar iesi cu totii, alta ar fi treaba”, imi spune Viorica Fatu, pensionara din Sanatate. A lucrat, ca infirmiera, la maternitatea din Bacau. Are doi copii, o fata – asistenta medicala in Bacau, si un baiat – profesor de istorie, plecat, de câtiva ani, la lucru, in Anglia.
„Ce sa faca cu salariul asta de doi lei din Invatamânt. Mai bine e platit la munca de jos, ca asta face acolo. Aici, dupa ce a luat gradatia, l-au dat in judet, sa predea la scoli din trei sate: Sascut, Pâncesti si inca o localitate”, martuiseste pensionara, in timp ce scurta corzile unei vite de vie, ramasa stinghera printre blocuri de nu se stie când. Aflu ca, inainte, pe când vecini erau alti doi pensionari, in acel loc era amenajata o frumoasa cortina, la umbra careia obisnuiau cu totii sa-si adaposteasca trupurile de vipia din timpul verilor. Acum, doar câtiva butuci din care razbat ramuri tinere de vita de vie mai amintesc de umbra de-altadata. La timp de toamna, copiii care scurteaza drumul printre blocuri obisnuiesc sa se infrupte din deliciosii struguri, iar gospodinele sa-si puna la saramura frunzele care vor inveli, mai târziu, delicioasele sarmale.
La doi pasi, doamna Valeria Pilat, si ea tot pensionara, a gasit resurse sa iasa din casa, impreuna cu colega de indeletnicire, desi e insulinodependenta. S-a pensionat de la „Confectia”, unde a prestat din greu zeci de ani. „Era mai bine atunci. Munceai pe brânci, câte 12 ore pe zi, dar macar aveai bani”, ofteaza pensionara.
Printre doamne, zaresc si un domn, care, „incurajat” de un vin de butuc „de la cumnatu’, din Chetris“, mânuia cu dexteritate o unealta, adunând gunoiul greblat cu putin timp mai devreme. Nea Constantin Pilat a lucrat la CFR si, la cei aproape 70 de ani, se misca cât e ziua de lunga. „Termin aici si plec in alta parte, unde, la fel, fac de toate. Sunt angajat la un bloc sa le repar ce e stricat, sa matur, sa fac curat pe casa scarii, sa spal, tund gardul verde, orice. Eu sunt femeia de serviciu”, spune nea Pilat. Si asta nu e tot, asteapta sa se mai incalzeasca vremea si are „programata” o alta iesire, de data asta, la proprietatea din Dubas (undeva, dincolo de Luncani, spre Podis), a administratorului blocului.
La vie, la pomi, in gradina. E de lucru, la tara. „Daca stai, te imbolnavesti. Când n-am treaba, imi iau undita si plec la pescuit. Mai casc gura la ei, o ora-doua, si apoi vin acasa. Mai mult e sportul, pâna la un loc bun, dincolo de CET si inapoi, pe jos. Ca pe vremea când eram la serviciu si mergeam pe jos prin ploaie, prin zapada”, marturiseste fostul ceferist. Câteva strazi mai incolo, o femeie, tot de vârsta a treia, târâia o folie de nailon in care asezase o gramada de gunoi adunat de la greblat gradina. Ma ofer s-o ajut si caram impreuna gunoiul pâna pe deal. „Atât, multumesc, mai vine cineva sa ma ajute. Facem si noi un pic de ordine in gradini, nu vedeti ca nimeni nu iese sa ne ajute”, imi rosteste femeia.[/lock_content]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
