– In timp ce fostul si actualul edil se razboiesc, acuzându-se reciproc de ineficienta, cetatenii plâng dupa investitii
Putine investitii s-au facut in ultimii ani in comuna Secuieni. Spun asta locuitorii, care nu sunt interesati de politica, ci de sistemul de apa-canalizare (inexistent) si de drumuri, dar si alesii, mai exact fostul si actualul primar, care se invinuiesc reciproc de ineficienta.
“Sala de sport nu s-a facut din lipsa de bani. Nu au fost bani! Noi am avut sume mici pe care le-am pus la salarii”, afirma liberalul Corneliu Huiban, primarul comunei. “Nu a facut nimic. Nu a continuat nici macar proiectele pe care le-am inceput eu!” sustine Margareta Luncanu, PSD, primar inainte de 2012.
“Nu le-am continuat din cauza ca nu erau eligibile. Ce a inceput? Nu a inceput nimic”, pareaza actualul edil. In apararea sa, Margareta Luncanu aduce notificarile trimise de Centrul Regional de Plati pentru Dezvoltare Rurala Iasi, care anunta primaria ca proiectul integrat, depus pe Masura 322 in 2010, este eligibil, dar reportat, adica neselectat in acea sesiune de finantare. Proiectul cuprindea patru obiective: „infiintare sistem alimentare cu apa” in Secuieni, „infiintare sistem canalizare si epurare”, asfaltare de drum comunal si satesc.
“In trei ani, nu a ridicat un pai!”
Sala de sport, construita pâna la acoperis si neterminata, va fi deteriorata, treptat, de intemperii. “Decât sa faca sala de sport, mai bine facea o gradinita, ca terenul e aproape de scoala”, spune Huiban, suparat. Primarul sustine ca in 2015, penultimul an de mandat, are mai multe investitii in plan.
“Vom face grupul sanitar al scolii, finantat prin GAL Colinele Tutovei, si drumul din Chiticeni, cu bani din bugetul local. Acesta va costa peste 400.000 de lei. Ne-a venit si aprobarea pentru o gradinita cu doua clase prin Banca Mondiala. Luncanu a facut proiectul, dar nu a avut cerere de demolare si a trebuit sa completam documentatia”, acuza Corneliu Huiban.
“Nu era nevoie atunci. De altfel, noi avem centru de urbanism in primarie, acesta da autorizatia de demolare! Ori minte, ori nu stie!” afirma ex-primarul Margareta Luncanu.
Banca Mondiala va construi gradinita, iar CL Secuieni, centrala termica, utilitatile, aleile, imprejmuirea etc. „In trei ani nu a ridicat un pai, nimic nu a facut”, acuza Luncanu. “Cum nu am facut nimic? Am facut drumuri peste drumuri, in Secuieni, Berbinceni, Glodisoarele… La Sala de sport asteptam fonduri. Si retele de apa-canal vom face, probabil prin ADIB. Suntem prinsi in master plan. Noi asteptam, suntem obisnuiti sa asteptam”, afirma Corneliu Huiban. “A facut drumuri? Atunci, unde-i piatra?” intreaba locuitorii. Spre deosebire de primar, ei s-au saturat sa astepte. Duelul celor doi alesi se va incheia in 2016, la locale, când cetatenii vor decide, prin vot, cine are dreptate.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.