Ocupati cu transmisiunile zilnice ale campaniei anticoruptie, nu reusim sa observam niste chestiuni simple.
De exemplu ca sistemul bancar se apropie de un punct extrem de periculos.
Pe de o parte, bancile nu reusesc sa relanseze creditarea. E si firesc, românii au inceput sa sufle si-n iaurt când e vorba de banci, mai ales dupa ce au patimit din 2008 incoace, când, ca sa-si salveze profiturile, bancile au inventat tot felul de comisioane sau / si le-au crescut pe cele deja existente.
E o problema psihologica, atunci când banca dirijeaza lucrurile astfel incât, orice s-ar intâmpla sa-i fie ei bine si sa nu piarda niciodata, incepi sa te intrebi daca mai are rost sa joci un joc masluit.
Pe de alta parte, problemele de curs valutar, intâi cu francul elvetian si, apoi, cu dolarul, creeaza o problema majora in rândul celor care au credite.
Creste tot mai mult riscul crearii unei mase critice de cetateni care sa decida ca nu mai pot / nu mai vor sa-si achite datoriile.
Când e vorba de unul – doi – 100, banca nu se sperie: trimite dosarul in instanta, se judeca, recupereaza câte ceva. Pentru ca se bazeaza pe sistemul de represiune al statului. Pe forta legii aplicata de sistemul de Justitie si de organele care pun in aplicare sentintele.
Când, insa, o masa critica de 10-20.000 de datornici refuza sa-si mai achite datoriile, deja e un semnal ca sistemul represiv nu mai inspaimânta.
Si atunci, ori statul ia masuri mult mai dure, ori isi pierde autoritatea.
