Circa 300 de elevi din cinci scoli gimnaziale din judetul Bacau vor sustine, luni, 16 martie, prima proba din programul Olipiadei Micilor Bancheri, actiune care se afla la a doua editie nationala. La olimpiada participa elevi coordonati de 11 cadre didactice de la scolile „Al. I. Cuza”, din Bacau, „Ghita Mocanu”, din Onesti, „Tristan Tzara”, din Moinesti, si de la scolile din Hemeius si Agas.
„In Bacau este prima data când are loc o astfel de olimpiada, organizata numai in zece judete din toata tara si in Bucuresti – am aflat de la Rodica Leonte, inspector pentru invatamântul primar la Inspectoratul Scolar Judetean. Saptamâna aceasta are loc etapa pe scoala, in cadrul manifestarilor «Scoala altfel», iar la finalul lunii aprilie va avea loc etapa nationala. Cursul de educatie financiara este predat, deja, in scolile din judet, dar avem si pentru anul viitor circa 40 de colegi care vor preda la clasa, pentru elevii care se vor inscrie tot optional. Elevii au la dispozitie, pentru curs, gratuit, un manual si alte materiale ajutatoare.”
Concursului de educatie financiara este organizata de Asociatia pentru Promovarea Performantei în Educatie, de Revista Cutezatorii si de Universitatea din Bucuresti, împreuna cu Banca Comerciala Româna, MasterCard si compania Dedeman, din Bacau. Initiativa vine ca urmare a implementarii, în anul scolar 2013 – 2014, de catre Banca Nationala a României (BNR), în colaborare cu Ministerul Educatiei, a proiectului de introducere la nivelul învatamântului primar a disciplinei optionale „Educatie financiara” si se adreseaza elevilor claselor a III-a si a IV-a.
Etapa pe scoala a olimpiadei are loc chiar in saptamâna „Global Money Week”, actiune de educatie financiara organizata anual de BNR, inclusiv in Bacau. În perioada 6 – 10 aprilie, finalistii probei scrise vor elabora, sub îndrumarea cadrelor didactice coordonatoare, proiecte având la baza activitati practice pe teme de educatie financiara: afise, fotografii, desene, machete etc.
Pe 30 aprilie, etapa finala va avea loc în cadrul actiunii „Fii bancher pentru o zi”, desfasurata la Universitatea Bucuresti, iar festivitatea de premiere va avea loc la sediul central al BNR.
Inspectoratul Scolar Judetean Bacau este partener in acest proiect.
“Elevii vor relationa unii cu altii si vor stabili noi prietenii, schimb de informatii pe diverse teme, inclusiv de educatie financiara, având, totodata, ocazia sa ia contact cu mediul universitar, dar si cu cel bancar“, a declarat Ligia Georgescu-Golosoiu, doctor în economie, expert principal la BNR, initiatoarea proiectului si autoarea programei scolare de educatie financiara – învatamânt primar si a auxiliarelor curriculare.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.