Lumea intreaga a marcat, marti, Ziua Internationala a Securitatii si Sanatatii in Munca. In 2008, in Romania, aproape 4.600 de lucratori s-au accidentat la munca iar 331 dintre ei au decedat. In judetul Bacau au fost 118 accidente de munca, in urma carora au murit 11 salariati. La fiecare 15 secunde, la nivel mondial, la locul de munca moare cate un lucrator, fiind inregistrate 6.000 de persoane decedate zilnic. Potrivit statisticilor Inspectiei Muncii, in Romania, in 2008 nu mai putin de 4.592 lucratori au fost victimele unui accident de munca, dintre care 331 au decedat. Din acest punct de vedere, din pacate, si judetul Bacau inregistreaza un bilant trist. Numai in cursul anului 2008, au fost 118 accidente de munca, din care 11 s-au soldat cu moartea victimelor. „In cursul anului 2008, ITM a inregistrat un numar sporit de accidente de munca si un numar si mai sporit de boli profesionale fata de anii anteriori, a declarat Ioan Andrei, inspector sef adjunct, Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) Bacau. Cauzele acestui fenomen sunt legate de modul in care angajatorii privesc activitatea in domeniul sanatatii si securitatii in munca”. Tocmai de aceea, marti, intreaga atentie a omenirii s-a indreptat asupra acestui fenomen, in 28 aprilie fiind marcata Ziua Internationala a Securitatii si Sanatatii in Munca. (E.T.)
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro - Liderul presei băcăuane
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.