Cu exact un an in urma, fostul presedinte al Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului (celebrul AVAS), domnul Razvan Orasanu, scria un soi de comentariu in care amesteca povestea dezastrului de la societatea Rafo Onesti cu fel de fel de aprecieri pozitive sau negative la adresa unor personaje din politica româneasca a ultimilor circa zece ani.
Domnul Orasanu, care acum zece ani era el insusi un pion important in strategia economica din tara noastr, tintea insa in scrierea sa catre un fel de dusman politic personal, Marin Anton, cu care nu se agrea deloc, si nu dadea pe fata adevaruri esentiale despre jocurile care se faceau cu privire la una dintre cele mai mari cinci rafinarii ale tarii.
Marin Anton a fost, insa, manager la Rafo mai multi ani, inr-o perioada in care instalatiile rafinariei mai functionau, dar rafinaria nu era scutita de probleme provocate tot din mediul politic, cu finalitate in cel financiar si cu efecte in cel social.
Astfel de probleme i-au scos de câteva ori pe salariatii Rafo in strada (si erau cu miile atunci!), ba, mai mult, sindicatul Rafinorul a ajuns sa solicite o intrevedere chiar cu seful de la AVAS, lucru nemaivazut, episod finalizat fara nici un rezultat din partea presedintelui institutiei de stat.
De astfel de lupte intestine, precum gâlcevile domnului Orasanu cu oamenii care aveau mai mult sau mai putin legatura cu Rafo, rafinaria din Onesti a avut parte tot timpul.
Solutii pentru pastrarea ei in activitate, ca o forta eonomica demna de luat in seama si in zona Onesti, dar si in judetul Bacau, chiar in zona Moldova si chiar la nivel national, nu a concretizat nimeni.
Acum, actualul actionar majoritar recurge la ce a mai ramas, adica sa vânda, pe cât se poate, ce mai e de vânzare si sa promita proiecte noi pe acelasi teren. Un teren pe care unii politicieni români vedeau, vizionari fiind, crescând porumbul, fara sa ia in calcul ca acolo pamântul nu prea e bun pentru agricultura.
Alti comentatori observa ca nici acum, in ultimul ceas, autoritatile statului român nu se implica in posibila salvare a acestei rafinarii, cum niciodata nu au facut-o, dar eu ma intreb ce interes ar avea statul, odata ce rafinaria are proprietari.
Comentatorii au mai observat ca nici electoratul din zona Onesti nu mai este atât de atragator. Ei, da, asta explica parca si mai bine situatia creata. Ceea ce chiar nu e de neinteles este de ce oare actionarul majoritar al rafinariei a bagat, pâna acum, sute de milioane de euro in Rafo, daca fierul vechi i-ar putea intoarce doar o parte din cheltuieli inapoi.
Sau poate fierul vechi face mult mai mult?
