Controversele privind predarea orei de Religie in scoli au ajuns din nou in atentia directorilor uitatilor de invatamânt. Mai nou, Ministerul Educatiei a emis o adresa, ce trebuie transmisa catre parintii/reprezentantii legali ai elevilor minori si elevilor majori, prin care sunt oferite informatii despre continutul si motivarea Deciziei 669/12.11.2014 a Curtii Constitutionale cu privire la neconstitutionalitatea unui articol de lege ce prevedea predarea acestei discipline la clasa.
Mai mult, prin aceasta adresa se cere scolilor sa primeasca, pâna pe 6 martie, cererile tip prin care parintii elevilor minori si, respectiv, elevii majori solicita sa participe la orele de Religie, insa nu este explicat clar pentru ce perioada.
Nu se stie daca aceste cereri sunt valabile doar pentru semestrul II din anul scolar in curs, nici daca ele vor fi recunoscute si in anul scolar viitor. Totodata, nu este nimic specificat ce se intâmpla cu elevul care acum depune o cerere ca doreste sa participe la ora de Religie, dar ulterior se razgândeste si nici ce se intâmpla cu o cerere depusa de parintele unui elev minor, care, ulterior, devine major (implineste 18 ani in timpul anului scolar) si are dreptul sa decisa singur daca vrea sa nu sa invete Religia la scoala.
Urmatoarea decizie? Dupa 6 martie. Sau nici atunci
Toate aceste intrebari fara raspuns nu sunt doar la nivelul judetului nostru, ci in toata tara, motiv pentru care Comisia de Invatamânt a Camerei Deputatilor a organizat si o dezbatere cu reprezentantii cultelor religioase. Prezent la eveniment, secretarul de stat in Ministerul Educatiei, Liliana Preoteasa, a declarat, conform www.mediafax.ro, ca: „In acest moment, suntem in asteptarea unei decizii a Parlamentului care va spune cum se reformuleaza prevederile Legii educatiei incriminate de decizia de neconstitutionalitate.
Ministerul Educatiei va pune in practica imediat acele prevederi. In acest moment, noi am solicitat doar inspectoratelor scolare din tara, printr-o adresa, sa informeze parintii ca pentru a participa la ora de Religie trebuie sa depuna o cerere la secretariatul scolilor, asa cum spune decizia Curtii Constitutionale.” Deci, nimic concret. „Noi primim cereri, dar ele sunt valabile doar pentru ceea ce a mai ramas din anul scolar in curs. Ce se va intâmpla din toamna, nu stim”, ne-au declarat directorii de scoli din Bacau.
„Tot ce stim este ceea ce este scris in acea adresa a Ministerului Educatiei, pe care am transmis-o in scoli si care e postata si pe site-ul Inspectoratului Scolar Judetean Bacau. Tot ce se stie este ca pâna pe 6 martie se primesc cererile celor care solicita participarea la orele de Religie. Si atât. Probabil ca dupa data de 6 martie vom avea noi informari care vor lamuri si mai bine toate aceste lucruri”, ne-a explicat si prof.pr. Ionut Casaneanu, inspector scolar de religie la Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.
Important este insa sa se inteleaga, asa cum tot secretarul de stat Liliana Preoteasa o spune, ca „ceea ce s-a suspendat de catre Curtea Constitutionala este doar modalitatea de optiune, nu faptul ca Religia este in trunchiul comun, deci obligatorie. Prevederile din Legea Educatiei declarate neconstitutionale se refera strict la modul in care elevii si parintii opteaza pentru ora de Religie, iar asta se schimba in momentul in care ei fac optiunile. Cel mai probabil, din septembrie 2015.” Prea multe insa nu se pot modifica pentru ca normele didactice sunt deja stabilite.
Ce se va intâmpla insa cu profesorii de Religie care ramân fara elevi din anul scolar viitor, având in vedere ca planul de scolarizare se realizeaza in aceste zile? Vor ramâne aceleasi catedre de Religie sau numarul lor va scadea? Nu se stie nici asta. Se asteapta noi lamuriri. Cel mai de dorit, imediat dupa data de 6 martie.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.