Administratia bacauana nu a avut sansa sa se laude, in ultiimii doi ani, cu investitii finalizate. Multe au fost scrise pe hârtie, prezentate in pliante de campanie sau lansate in conferinte de presa, unele au fost si demarate, dar putine date in folosinta in ultimele doua mandate. Cel mai des pomenit de autoritati a fost Spitalul Municipal Bacau, inceput târziu, construit in cele din urma, apoi blocat inainte de finisare de insolventa constructorului, care nu are minima decenta de a prezenta date clare privind viitorul investitiei in fata beneficiarilor, adica a populatiei pentru care construieste si de la care vin banii.
Incepute au fost si o multime de artere rutiere, care vor forma «centura mica», dupa cum ne asigura un administrator de fonduri. Nici acestea nu au fost finalizate desi se lucreaza, cu entuziasm sau in dorul lelii, depinde de ochiul care priveste, al stapânului sau al locuitorului de rând, obligat sa ocoleasca gropile, teancurile de pavele sau mormanele de deseuri. Pâna si podul care face legatura intre zona Energiei si Calea Moinesti a fost inaugurat mult inainte de a fi realizate toate elementele prevazute in contractul de executie. Lista investitiilor aflate in stadiu de desen e mai lunga: sala polivalenta, stadionul, Insula de Agrement…
Exista, totusi, un obiectiv care va fi terminat in vara aceasta: cimitirul Sarata II, care se va desfasura pe vreo zece hectare, poate chiar mai mult, daca se va aproba extinderea lui. E bine, e foarte bine caci, la cum merg lucrurile in tara asta, numarul celor suferinzi, stresati sau disperati va fi tot mai mare.
Nu sunt spatii locative pentru vii, dar nu mai sunt nici locuri de veci. Problema e ca pe morti nu-i poti duce cu vorba, nu le poti da intâlnire peste patru ani, nu poti sa-i rogi sa inteleaga situatii ca lipsa alocarilor guvernamentale, insolventa, penitenta, vremea rea. Mortii nu asteapta si nu se supun legilor inventate de oameni, ci legilor naturii.
Daca prezenta celor vii le-ar crea autoritatilor un disconfort la fel de mare, poate s-ar grabi sa realizeze ce au promis. Dar sa fim corecti, administratia are grija si de cei neadormiti. Vizavi de cimitir, va construi un adapost de noapte pentru oamenii strazii, un centru de zi pentru copiii singuri si o cantina. Ma indoiesc, insa, ca vor fi terminate in acest an.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.