Inca un amical pentru divizionara B Sport Club Bacau. Al treilea dupa incheierea cantonamentului de la Slanic. Invingatori cu 5-0 in fata Petrotubului Roman si cu 3-0 contra Brailei, bacauanii vor intâlni azi, de la ora 13.00, pe sinteticul de la Piatra Neamts, o alta colega de serie, Rapid CFR Suceava, care a inregistrat, sâmbata trecuta, prima infrângere in pregatiri: 0-1 la Piatra Neamt, cu Ceahlaul.
„Ca si in cazul meciului cu Braila, testul de miercuri, cu Suceava, ne va arata unde ne aflam in raport cu celelalte colege de serie”, a declarat antrenorul SC-ului, Cristi Popovici, care va deplasa la Piatra Neamt, intregul lot de jucatori: „Voi alinia doua formule de echipa diferite, fiecare jucator din lot bifând astfel câte o repriza. La fel va sta situatia si sâmbata, când vom juca ultimul meci de verificare, cu Stiinta Miroslava, in deplasare, unde vom juca doua reprize a câte 60 de minute”.
Tot astazi, divizionarele B din ambele serii vor avea de disputat si un alt meci. Unul mult mai important.
Nu pe teren, ci la sediul FRF, conducatorii cluburilor din campionatul cadet solicitând o intrevedere cu presedintele Razvan Burleanu si secretarul general Gheorghe Chivorchian. Subiectul: criza care afecteaza fotbalul românesc si in special esalonul secund. De curând, criza a mai facut o victima, colega Sport Clubului, Unirea Slobozia anuntându-si retragerea din competitie din motive de ordin financiar!
„Curtea de Conturi a dat o grea lovitura cluburilor din Slobozia si Târlungeni si exista riscul sa se repete povestea si la alte echipe. De aceea, trebuie rezolvata cumva aceasta problema printr-o actualizare a legislatiei, prin care sa se permita sprijinirea fotbalului”, a afirmat Ionut Ivan, presedintele clubului FC Olt Slatina, initiatorul intâlnirii de azi, dintre conducerea FRF si cluburile din Liga a II-a.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.