Pe Robert, un baietel de numai 10 ani, l-am gasit in apropierea Garii Moinesti, pe calea ferata. Copilul statea pe sine si parea ca se incalzeste la soare. Privea in zare, pierdut, ca si cum ar fi asteptat ceva sau pe cineva.
La un moment dat s-a ridicat in picioare strigând „Vine trenul!”. A tresarit când a auzit suierul trenului, s-a indepartat putin, s-a indreptat de spate si atunci am vazut ca târa dupa el un sac alb de rafie.
S-a infipt bine in piciorusele de copil acoperite cu o pereche de pantaloni mult prea mare pentru el, a asteptat ca marfarul sa traga in statie si l-a salutat pe mecanicul de locomotiva. M-am apropiat de el si l-am intrebat ce face pe calea ferata.
„Strâng fier vechi ca sa fac bani. Mai am patru frati acasa, tata munceste cu ziua când se poate. Merg la scoala, dar acum sunt in vacanta si vin aici sa strâng fier. Se intâmpla sa mai gasesc câte ceva si daca fac un ban le cumpar de mâncare fratiorilor mei”, spune Robert.
Chipul angelic al baiatului mi-a ramas intiparit in minte. Apoi silueta lui ghemuita pe sina de cale ferata m-a urmarit in gânduri toata ziua. Chipul baiatului s-a luminat deodata când am dus mâna la buzunar si i-am intins o bancnota. Stiam ca nu este suficient si ca poate as fi putut face mai mult pentru el si pentru celelalte patru suflete ramase acasa. Mi-am promis ca o sa revin in Moinesti si am sa-l caut pe Robert.
Cei care vor sa-l gaseasca inaintea mea si sa-l ajute il vor intâlni cu siguranta tot printre sinele de cale ferata sau prin cartierul Micleasca, pe varianta Moinestiului. Este imbracat cu o geaca grisi pantaloni negri, largi.
Robert este un baiat cu trasaturi frumoase, este peltic si te cucereste cu sinceritatea lui de la primele cuvinte. Se vede din atitudinea lui ca viata l-a asprit mult prea devreme, lipsurile l-au facut sa uite de rusinea de a cauta fier vechi.
