Imi amintesc cum prin campania electorala din 2004 Basescu vorbea cu pasiune despre “JAFO”. Adica despre jaful de la RAFO. Prea putini si-au pus problema ca principalul beneficiar al acestei campanii negative la adresa celei mai moderne rafinarii din tara era Patriciu, care sponsoriza (si) campania Aliantei DA. Au trecut alegerile, onestenii, cunoscuti pentru “pasiunea” cu care votau PSD au votat in masa cu Alianta DA si a inceput dezastrul.
RAFO s-a inchis o perioada, a repornit, apoi iar s-a inchis. Platforma petrochimica onesteana s-a dus dracului si un oras cu 50.000 de locuitori, principalul centru industrial al judetului Bacau, a intrat in colaps.
Cel care a jubilat a fost, evident, Patriciu. Scapase de un concurent foarte important. Piata rafinariei onestene a fost ocupata de Petromidia. Dupa ce lumea a inceput sa se trezeasca si sa-si puna intrebari iar Patriciu a inceput sa aiba probleme cu Justitia, a inceput agitatia. RAFO dadea un miliard de euro la buget; era principalul contribuabil al judetului. Din câte tin minte, cam jumatate din incasarile bugetare ale judetului Bacau veneau de la RAFO.
A fost chemat Stolojan. In 2005 inca era consilier economic al presedintelui. Omul s-a codit. “Ce sa le spun eu oamenilor aia, ca rafinaria nu se poate redeschide din cauza ca un important lider politic beneficiaza de pe urma inchiderii ei?” – ar fi spus el la un tete-a-tete cu liderii politici bacauani.
A mai venit o campanie electorala. Candidatul Basescu a venit la RAFO si a promis ca Guvernul va garanta un credit de 300 de milioane de euro pentru repornirea rafinariei. Au trecut alegerile, Guvernul s-a facut ca ploua.
Au inceput arestarile si condamnarile. Patronatul RAFO a decis ca nu mai merita sa-si bata capul cu rafinaria si o va vinde la fier vechi.
Visul celor care promiteau acum zece ani ca peste ruinele RAFO va creste grâul incepe sa devina realitate.
