Si in aceasta luna Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca va demara un numar mic de cursuri de formare profesionala a somerilor. Centrul de Formare Profesionala Bacau va demara in data de 23 august patru cursuri. Un numar de 25 de persoane va fi pregatit in meseria de confectioner imbracaminte si aproape tot atâtia someri vor descifra tainele contabilitatii. O alta grupa va invata meseria de instalator instalatii sanitare si de gaze iar inca una, cea de dulgher-tâmplar-parchetar. Pentru someri aceste cursuri sunt gratuite. De gratuitate beneficiaza si absolventii care nu si-au gasit un loc de munca, parintii care au revenit la serviciu dupa terminarea concediului de crestere a copilului si persoanele pensionate de invaliditate care si-au recuperat capacitatea de munca. La aceasta facilitate au dreptul si persoanele care desfasoara activitati in mediul rural si nu realizeaza venituri ori obtin o suma de bani mai mica decât indicatorul social de referinta, care, in momentul de fata, este de 500 lei.
Elena Tintaru