5 noiembrie 2024

Volei feminin/ Divizia A1: Campioana e din nou in frunte

Volei Alba Blaj- Stiinta Bacau 1-3 (14-25, 25-22, 18-25, 22-25)

Stiinta pierde si cistiga in Liga Campionilor. Pierde meciuri, dar cistiga experienta. Experienta care se dovedeste decisiva in competitiile interne, acolo unde campioana a avut un inceput de an excelent.



La o saptamina dupa victoria cu 3-0 contra CSM-ului Bucuresti, in Cupa Rominiei, echipa lui Florin Grapa a rapus-o si pe Alba Blaj, chiar pe terenul acesteia, in prima etapa a returului de campionat. Deficitara la preluarea din serviciu si la serviciu in meciul de miercuri, cu Azeryol, din Liga, Stiinta a avut fix in aceste elemente principalele sale arme in jocul de simbata de la Blaj.

In primul set , oaspetele au venit cu tavalugul, Rogojinaru, Sobo si Moisa asfaltindu-si adversarele cu un neverosimil 25-14. Cu totul altfel au stat lucrurile in partialul al doilea, in care Alba a dus trena. Stiinta a revenit, insa, de la -6 si a fost la un pas de a egala la 23, daca arbitrii nu inversau punctul la o faza grea si controversata ce a avut-o in prim-plan pe Iulya Stoyanova.

Blajul, in rindul careia au debutat sirboaicele Radulovic si Djerisio (ultima, ofertata si de Stiinta in aceasta iarna), a egalat la seturi, s-a dus apoi la 6-2 in actul al treilea si se parea ca vom asista la schimbare de macaz a meciului. Si a existat o schimbare de macaz, numai ca pe linia cistigatoare s-a instalat Stiinta, care a avut in rezervele Irina Radu, Iulyia Stoyanova si chiar in canadianca Tesca Andrew-Wasilik, utilizata in linia a doua si nu ca libero, atuurile ce au taiat adversarul.

Studentele au preluat conducerea la seturi dupa 25-18 si, chiar daca in actul patru, echipa lui Darko Zakoc si-a asigurat avantajul la ambele time-out-uri tehnice, cistig de cauza a avut campioana care a revendicat setul cu 25-22, meciul cu 3-1 si sefia clasamjentului cu un punct avans fata de CSM Bucuresti, invinsa de revelatia CSM Tirgoviste. Pentru Stiinta urmeaza un nou meci de Liga Campionilor, miercuri, acasa, cu Nantes, Iar de data aceasta, asteptam un dublu cistig: si in planul rezultatului, nu doar in cel al experientei.

Alba Blaj: Radulovic, Nemtanu, Salaoru, Utla, Zarkova, Ivanov, Medved- libero. Au mai evoluat: Matseychik, Djerisilo, Souza, Ad. Dumitru.
Stiinta: Moisa (7), Rogojinaru (9), Harelik (11), Sobo (17), Lupu (6), Baciu (6), Albu- libero. Au mai jucat Irina Radu (12), Stoyanova (10) si Andrew-Wasilik.
Dan Sion

CSM Tirgoviste nu iarta nimic

Rezultatele etapei a 12-a: CSM Tirgoviste- CSM Bucuresti 3-1, Medicina Tg. Mures- CSM Lugoj 3-0, U Cluj- Dinamo Bucuresti 0-3, Alba Blaj – Stiinta 1-3, SCM U Craiova – Penicilina Iasi 1-3, Unic Piatra Neamt – CSM Satu-Mare 3-2.
Programul etapei viitoare (24 ianuarie): Unic – Alba Blaj, CSM Satu-Mare – CSM Tirgoviste, CSM Bucuresti – Medicina, CSM Lugoj – U Cluj, Dinamo – SCM U Craiova, Penicilina- Stiinta.
Clasament
1 Stiinta Bacau 12 10 2 32-10 30p.
2 CSM Bucuresti 12 10 2 31-8 29p.
3 Volei Alba Blaj 12 9 3 30-10 28p.
4 Dinamo Bucuresti 12 9 3 29-12 26p.
5 CSM Tirgoviste 12 9 3 30-16 26p.
6 Medicina 12 7 5 24-22 20p.
7 CSM Satu Mare 12 4 8 17-27 13p.
8 Penicilina Iasi 12 4 8 16-27 12p.
9 CSM Lugoj 12 3 9 11-29 10p.
10 SCM U Craiova 12 2 10 15-32 8p.
11 Unic P. Neamt 12 3 9 13-31 8p.
12 U Cluj 12 2 10 9-33 6p.
Dan Sion

Grapa: „Aveam nevoie de victoria aceasta”

Antrenorul Stiinstei, Florin Grapa s-a declarat satisfacut de evolutia echipei sale la Blaj: „Aveam nevoie de victoria aceasta si am obtinut-o plusind la primire si la serviciu. Ne-au ajutat si rezervele, inclusiv Tesca, pe care nu am adus-o la echipa neaparat ca libero, ci pentru a-mi spori siguranta in ceea ce priveste preluarea. Sunt multumit, fetele au facut un meci bun”. Tehnicianul bacauan a spus ca nu victoria celor de la CSM Tirgoviste contra ex-liderei CSM Bucuresti nu l-a surprins:

„Sincer, chiar ma asteptam deoarece, in opinia mea, Tirgoviste e cea mai periculoasa adversara din campionat. Are echipa completa”. Referitor la faptul ca nu si-a intarit lotul cu inca o „secunda”, Grapa a precizat: „Conditiile financiare si pretentiile jucatoarele pe care le aveam in vizor nu au permis efectuarea unui transfer. Si nu am vrut sa aduc o tragatoare secunda doar ca sa zic ca am facut un transfer. Sa stiti, insa, ca sunt increzator in fetele pe care le am la dispozitie. Daca nu as fi avut incredere, nu mergeam in continuare pe mina lor”.
D.S.

Zakoc: „Succesul Stiintei e meritat”

Proba de sinceritate din partea antrenorului sirb Darko Zakoc. „Succesul Stiintei este meritat. La noi nu a functionat nimic in acest joc, am facut multe greseli”, a declarat antrenorul Blajului, care a tinut sa evidentieze calitate serviciului etalat de campioana Rominiei.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri