Vineri, 09 ianuarie 2015, la ora 01.42, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a fost anunţat prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu în comuna Agăş, sat Goioasa, la o casă particulară.
Din informațiile comunicate de către persoana care a făcut anunțul reieșea faptul că în interiorul locuinței s-ar afla o victimă, proprietara imobilului.
În cel mai scurt timp, la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de lucru cu apa şi spumă, o ambulanţă SMURD, două motopompe transportabile şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, încadrate cu un ofiţer şi 16 subofiţeri din cadrul Gărzii de Intervenţie Comăneşti şi a Detaşamentului de Pompieri Moineşti.
La sosirea pompierilor militari la locul intervenției s-a constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la anexe gospodăreşti, de la patru proprietari, totalizând o suprafaţă de aproximativ 200 mp, astfel:
– în gospodăria numitei I. M., de 77 de ani – au ars circa 30 mp bucătărie de vară şi aproximativ 30 mp adăpost animale;
– în gospodăria numitului T. M., de 46 de ani – au ars circa 50 mp adăpost animale şi aproximativ 30 mp magazie;
– în gospodăria numitei M. C., de 52 de ani – au ars circa 30 mp adăpost animale;
– în gospodăria numitei O. N., de 60 de ani – au ars aproximativ 10 mp adăpost animale;
Incendiul a fost lichidat la ora 04.30.
În urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că incendiul s-a propagat de la proprietatea numitei I. M. Cauza probabilă a incendiului este jar căzut din sistemul de încălzire.
Din nefericire, pe timpul efectuării măsurilor complementare de lichidare a incendiului, la ora 05.40, a fost descoperit trupul carbonizat al numitei I.M.