5 noiembrie 2024

Peste 1.900 de dosare penale în domeniul afacerilor cu cereale și panificație, întocmite în 2014

Peste 1.900 de dosare penale au fost întocmite de Poliția Română în 2014 și peste 58.500 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate în domeniul operațiunilor economice cu produse cerealiere și de panificașie, informează un comunicat de presă al IGPR transmis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în urma acțiunilor oamenilor legii, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de aproape 31.000.000 de lei .



De asemenea, în urma acțiunilor polițiștilor în Portul Constanța, au fost controlate peste 78.600 de transporturi de mărfuri și 36.200 de firme, situate la nivel național.

IGPR precizează că acțiunile desfășurate au avut ca efect reducerea evaziunii fiscale cu 20%, pe acest segment, iar cele desfășurate în Portul Constanța și la nivel național, au dus la creșterea cu 20% a exporturilor fiscalizate, față de perioadele similare ale anului trecut.

În perioada 1 februarie — 23 decembrie, polițiștii au efectuat controale atât la producătorii de produse de panificație, cât și la cei care comercializează produsul finit către populație, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereale.

Echipele de polițiști au efectuat 183.762 de controale, dintre care 2.172 la depozite de cereale, 1.267 la unități de morărit, 5.116 la unități de panificație, 3.012 la unități de patiserie, 4.132 la distribuitori, 29.681 la comercianți, 307 la importatori, 25.580 la persoane fizice. Au fost verificate și 112.495 de mijloace de transport.

Polițiștii au întocmit 1.903 dosare penale, dintre care 1.387 la legea pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale și 140 la legea privind dreptul de autor și drepturile conexe. În cadrul dosarelor penale sunt bănuite 1.106 persoane.

De asemenea, au fost aplicate 58.665 de sancțiuni contravenționale, dintre care 14.331 la legea privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 380 la ordonanța privind reglementarea pieței pe filiera cerealelor și a produselor procesate din cereale și 43.954 la alte acte normative. ”Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 32.569.474 de lei”, precizează sursa citată.

În urma verificărilor efectuate au fost anulate/suspendate 20 de autorizații de antrepozit fiscal, iar în urma neregulilor constatate, a fost suspendată/oprită activitatea la 57 de unități de morărit și panificație. Au fost indisponibilizate sau confiscate bunuri în valoare de 30.925.502 de lei, aceeași măsură fiind luată și față de 71 de mijloace de transport, în valoare de 1.066.450 de lei.

Până la data de 23 decembrie, polițiștii au verificat peste 78.600 de transporturi de mărfuri (cereale, lemn, deșeuri metalice și nemetalice, produse alimentare și nealimentare) și peste 36.200 de firme destinatare ale transporturilor.

La acțiuni au participat polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalității economice, de ordine publică, poliție rutieră și poliție transporturi ale inspectoratelor județene, DGPMB și Secțiilor Regionale de Poliție Transporturi. De asemenea, într-o serie de activități au fost angrenați reprezentanți ai organismelor de inspecție și control din cadrul MADR, ANAF și ISCTR.

AGERPRES




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri