Uneori, filmul apare inaintea cartii. Iar alteori, ti se intâmpla sa cunosti un om (si chiar sa scrii despre el) cu mult inainte de a ajunge sa-i afli numele. Asa mi s-a intâmplat cu Lucian Purcaru.
L-am cunoscut in vremea in care nu era inca student in Franta si cu atât mai putin masterand la „Management si Comunicare in Sport” la Facultatea din Nancy. Era doar un elev de clasele I- VIII, cu o vârsta incerta si cu un nume nestiut, dar cu o pasiune bine definita pentru sport. Venea la toate meciurile din Sala Sporturilor. Mai intâi insotit de bunicul sau, iar apoi, când glasul i s-a ingrosat suficient de tare incât sa-l traga de guler pe arbitrul Cotoanta la un derby cu Metal Galati (sau poate ca era vorba de Dinamo), a inceput sa urce si sa coboare de unul singur treptele tribunei. Imi amintesc bine: statea mereu pe acelasi loc, undeva in dreapta cum priveai de la masa presei, pe al treilea sau al patrulea rând de la mantinela in sus.
In fata sa se afla taximetristul super-ultra-mega stelist, iar ceva mai sus, domnul adus putin de spate, bolnav dupa Rapid. Asa a fost dintotdeauna cu suporterii fideli din Sala Sporturilor: omul si locul sau. Figuri usor recognoscibile. Poate si pentru faptul ca le zareai mereu si mereu in dreptul acelorasi scaune. Ulterior aveam sa aflu ca Lucian mergea si pe stadion, pentru a striga cu foc la jocurile de acasa ale FCM Bacau. Numai ca acolo, in marea masa a tribunei si a peluzelor, figurile isi pierdeau claritatea, devenind simple tuse, ca in picturile impresionistilor francezi.
Anii au trecut, iar Luci ne-a devenit coleg de breasla, semnând mai intâi in sport.bacaul.ro si apoi, cu ocazia diferitelor corespondente din Franta, in paginile „Desteptarii”, ziarul pe care marturiseste ca-l citeste de mic copil: „Am si acum pe acasa cronica unei super-victorii la volei feminin decupata din «Desteptarea»”. Dar Luci mai pastreaza si altceva in rafturile bibliotecii, printre stivele de France Football si Onze Mondial.
E tot un decupaj din „Desteptarea”, din urma cu vreo zece ani. O nota in chenar deschis care face referire la un imn compus pentru echipa fanion a orasului, FCM Bacau, de un elev de clasea a sasea. Numele copilului nu apare. L-am aflat, deloc intâmplator, acum vreo doua veri, atunci când, dupa o miuta jucata impreuna, Lucian Purcaru mi-a trimis pe mail articolul decupat de el si semnat de mine, insotit de mentiunea smechera: „Cred ca astazi il cunoasteti mai bine pe acel «elev de clasa a sasea»”. Intr-adevar, il cunosc. Si ma bucur ca-l cunosc. Cartea bate filmul, iar viata – nu-i asa? – le intrece pe amândoua.
