Am trait cea mai mare parte a noptii de 22 spre 23 decembrie 1989 in sediul primariei buhusene. M-au chemat acolo niste colegi care credeau ca am influenta pozitiva asupra concetatenilor.
Unii buhuseni incepusera sa distruga bunuri prin institutii si intreprinderi. Impreuna cu prof. Petru Armasu, director de scoala, si cu Gheorghe Silvas, seful bibliotecii orasenesti, am incropit un comunicat in care ii rugam pe cei exaltati altfel de perspectiva frumoasa a schimbarii sa nu mai distruga. Revolutia e una, distrugerile sunt alta, explicam noi.
Am citit acel comunicat la statia de radioficare a orasului. Atunci când ne-am intors in sediul primariei, am constatat ca foarte multi dintre… revolutionari jucau la doua capete, intrucât soarta lui Ceausescu nu era clarificata. Doi dintre ei – un militian cu staif si un… civil care avea sa se cocoate in vârful piramidei noii puteri – mi-au soptit: “Daca se intoarce Ceausescu, va beleste!”… Era, acolo, in sediul primariei buhusene, o atmosfera de frica, de suspiciune generala. Chiar si in zorii zilei de 23 decembrie unii erau pregatiti sa joace, la o adica, alba-neagra…
Când a aparut primul numar al “Desteptarii”, cotidian care-si asuma, pe valul incertitudinii nationale, responsabilitatea, riscul optiunilor democratice, am inteles cum poate fi data cu tifla fricii. Stefan Olteanu, cel pe care nu-l stiam decât din scris, cel care a sesizat primul, intr-un interviu, geniul de sportiv al Nadiei Comaneci, omul care mai apoi avea sa-mi devina prieten, spune: “Eugen Verman a propus, in redactie, ca ziarul sa poarte numele «Desteptarea de Bacau».
Apoi s-a propus «Desteptarea», argumentându-se ca a doua zi ar putea sa apara si alte ziare cu acelasi nume, la care s-ar fi adaugat denumirea unui oras. L-am sunat pe Constantin Calin, care a spus ca i se pare potrivit «Desteptarea». In seara aceea, Constantin Calin a si sosit la redactie. Ma intrebi de frica. Nu mi-a fost frica, nu ne-a fost frica. Am semnat, ca redactori, toti noua, cei care eram in redactie. Ne-am zis ca tot ceea ce se va intâmpla cu unul dintre noi se va intâmpla cu toti. Nu s-a gândit niciunul dintre noi sa-si revendice statutul de revolutionar. Noi ne-am gândit cum sa facem un ziar”… Dar frica exista in lume. Nu intâmplator, pe 23 decembrie, atunci când a aparut primul numar al ziarului «Desteptarea», colonelul Plotogea a trimis un pluton militar, ca sa pazeasca/apere sediul redactiei ziarului.
Intâmplator sau nu, Stefan Olteanu, Constantin Calin si Eugen Verman mi-au devenit oameni cu statuie in suflet. Ori de câte ori ii vad/aud, imi vine sa le spun ca sunt oamenii care au sfidat, au invins din start frica, si-au asumat riscul. Intr-o zi, cineva va trebui sa scrie si despre oamenii care, la nivel national, au invins frica, fara sa tinteasca un profit deghizat in patalama revolutionara. Din aceasta istorie care a dat cu tifla fricii, oamenii inceputului «Desteptarii» nu pot lipsi. Prin 1994, atunci când am devenit redactor al «Desteptarii», eram tare mândru de colegialitatea acestor oameni care dadusera cu tifla fricii. Sentimentul acesta nu m-a parasit nici astazi.
