Era intr-o vineri, 22 decembrie 1989. Desi afara gerul iernii musca aprig, era senin. Deasupra, pe cer, trona un curcubeu atipic. In culori pastelate. „Asta nu-i a bine!”, si-a zis Elena Tintaru, in timp ce se indrepta spre redactie.
Stiau cu totii ce se intâmpla in tara, ce era deja in Timisoara si in Bucuresti. Peste tot se simtea o neliniste. Nimeni nu avea, insa, curajul sa spuna nimic. Doar gândeau. Iar acel curcubeu le-a sporit sentimentul de teama. Au fost trairi ravasitoare.
Schimbarea anuntata
In jurul orei 10.00 toata echipa lucra la ultimul numar al ziarului „Steagul Rosu”, un ziar saptamânal, ce fusese deja scris. Acum se pregatea de tipar. Eugen Verman si Elena Tintaru s-au apucat de corectura.
Ceilalti colegi se uitau cu totii la televizor, in biroul redactorului sef (atunci Petru Filioreanu), urmarind cu inima la gura evenimentele din Capitala. Vedeau, auzeau si, totusi, nu le venea sa creda ca totul se intâmpla la noi, in România. Stiau ca, dintr-o clipa in alta, la redactie avea sa soseasca Natalia Jipa, secretarul cu propaganda al Comitetului Judetean de Partid.
Urma sa anunte schimbari, atât la conducerea revistei “Ateneu”, cât si in cea a ziarului “Steagul Rosu”. George Genoiu, care era atunci sef la revista „Ateneu”, fusese sanctionat pe linie de partid si administrativ, locul lui urmând sa fie luat de Petru Filioreanu, iar la ziar, prin ordin de la Comitetul Central, redactor sef a fost numit Mihai Buznea (de la sectia economic a ziarului). Natalia Jipa anuntase ca nu va sta mult, ca va pleca „imediat dupa ce va face instalarile”. Adica cele doua noi numiri pe functii.
Echipa cu un sef nou
Pe la ora 11.00, Natalia Jipa si-a facut aparitia. Era agitata, vadit tulburata. S-au adunat cu totii in sala de sedinte. Atmosfera era foarte tensionata. Jipa a citit, grabita, cele doua documente care consfinteau avansarile. Toata lumea asculta, desi aceste schimbari au speriat inca de când au fost anuntate.
La un moment dat, secretarul Jipa a primit un telefon, sus, in biroul redactorului sef, pentru a fi chemata de urgenta inapoi la sediul Comitetului. Se anuntase de catre Nicolae Ceausescu ca „Tradatorul Milea s-a sinucis” (generalul Vasile Milea, ministru al Apararii Nationale). A urmat o secunda de liniste. Mirare. Frica. „Ei, s-a sinucis…. A fost impuscat” – a zis, mai mult ca pentru ea, Elena Tintaru. Ochii Nataliei Jipa s-au umplut de lacrimi.
Nimeni nu mai intelegea nimic. Jipa, vizibil afectata, s-a ridicat imediat si a plecat. Dupa plecarea ei, cu totii s-au mutat in biroul redactorului sef. Erau o echipa, cu un sef nou: Mihai Buznea (nou numit redactor sef), Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Eugen Verman, Stefan Olteanu, Elena Tintaru, Petru Done, Ioan Enache si fotoreporterul Constantin Bursuc. Nimeni nu a dezertat. Tot atunci s-a decis ca Ioan Enache sa fie redactor sef adjunct.
Un ziar care sa „arda”
„Acum ce facem?”, a intrebat Mihai Buznea. „Trebuie sa urmarim atent evenimentele inainte de a lua hotararea”, a replicat Constantin Nancu. Ceasurile aratau deja ora prânzului. Ochii erau atititi pe televizor, urechile ascultau, in paralel, la radio. Se urmarea cu aviditate, pe micul ecran, ceea ce se intâmpla la Bucuresti. Dupa fuga dictatorului, cu elicopterul, s-au reunit cu totii in biroul redactorului sef. Devenise clar, in acel moment, ca trebuia ca fiecare sa-si asume riscul aparitiei unui nou ziar. Stare de neliniste, dar si de mare entuziasm.
Jos, la sectia ziar a Tipografiei, tipografii erau, si ei, vizibil agitati. Ziarul avea opt pagini de toate. Doar paginile de Economic si de Sport nu contineau laude partidului iubit si conducatorului Ceausescu. Restul au fost eliminate din start. Erau pagini comuniste. Acum, deja cuvântul libertate era pe buzele tuturor. S-au pus deoparte doar cele doua pagini (3 – de economic si 8 – de sport) care puteau fi tiparite. Dar timpul incepuse sa curga mult prea repede. Deja era ora 15.00. Trebuia scos un ziar care sa „arda”.
Asumarea riscului
„Câte pagini vor fi in final?”, a intrebat Eugen Verman.
„Patru. Nu multe. Trebuie sa scoatem ce este esential. Trebuie sa fim liberi”, a spus imediat Mihai Buznea.
Redactorul sef Mihai Buznea, acceptat in unanimitate de colegi, inca de când s-a facut numirea oficiala, a incropit imediat o mica sedinta. „Fanica, tu urca in biroul meu si urmareste ce se intâmpla la televizor. Inregistreaza tot ce se spune, sa ma gândesc la deschidere, la titluri…”, a mai adaugat. Toti erau in alerta. Niciunul nu se gândise sa dea un telefon acasa, sa-si linisteasca familiile.
Numele ziarului: Desteptarea. Si asa a ramas.
„Va fi tot saptamânal ca «Steagul Rosu»?”, s-a auzit prima intrebare. „Cum sa-l denumim? Trebuie schimbat ceva, nu putem iesi tot asa!”, a afirmat si Eugen Verman. Prima denumire propusa a venit din partea lui Dumitru Mitulescu:
„Sa-i zicem «Luptatorul». Asa s-a numit ziarul dinaintea «Steagului Rosu». Propunerea nu a fost acceptata. Era vorba tot despre un ziar comunist, la vremea lui. Mai ales ca se dorea ca tot ce a insemnat comunism sa nu mai existe. S-au mai auzit si alte propuneri: „Libertatea” si „Vocea Bacaului.”
Eugen Verman a venit cu o noua varianta care a incitat: „Desteptarea de Bacau”. Titlul a placut. Cu o mica obiectie insa: „De ce nu doar DESTEPTAREA?”, a intrebat Constantin Nancu. Si asa a ramas. Mihai Buznea l-a sunat pe Constantin Calin (colaborator) si i-a cerut parerea, prezentându-i toate titlurile propuse. Si Constantin Calin a ales tot „Desteptarea”.
Primul gust al libertatii
Stefan Olteanu a ramas lipit de televizor, cu pixul in mâna. Ioan Enache a fost trimis la Comitetul Judetean de Partid, ca sa urmareasca tot ce se intâmpla acolo. Ceilalti au plecat in oras, impreuna cu fotoreporterul Constantin Bursuc, pentru a lua pulsul din centrul municipiului. Ziarul vechi, „Steagul Rosu”, a fost aruncat la gunoi. Nu a mai iesit niciodata pe piata. Pe la ora 16.30 erau din nou, toti, in redactie. Se faceau si se desfaceau pagini, se stabileau titluri, se scria. Toata lumea voia sa scrie. Sa redea ceea ce simte. Mâncarea a venit de la prieteni, cafelele, din vecini.
Colaboratorii
Se inserase si, unul câte unul, a reusit sa-si linisteasca, telefonic, familiile, la singurul telefon din redactie, anuntând ca vor face o noapte alba la ziar. Lucrurile se mai calmasera, dar in fiecare era acea … neliniste. Intre timp, colectivul se marise. Au inceput sa apara in redactie colaboratorii. Intâi a venit Vasile Pruteanu, care locuia chiar in spatele sediului redactiei. Apoi au sosit, aproape in acelasi timp, desi veneau din directii opuse, Constantin Calin, Iacob Florea si Doru Kalmuschi… Ceva mai târziu, un alt colaborator fidel, Florin Filioreanu (lucra la Gara), care tocmai iesise din tura, a tinut si el sa ii anunte ca ceferistii sunt la datorie. Ioan Enache a revenit de la Consiliul Judetean al Frontului Salvarii Nationale nu numai cu ultimele stiri locale, ci si cu „intariri”, cu doi tineri aspiranti la meseria de redactor: Razvan Haritonovici si Sandor Boros. Cu totii si-au pus semnatura in primul numar al ziarului „Desteptarea”.
Ziarul momentului
Ioan Enache a scris despre trairile din centrul Bacaului, Vasile Pruteanu, editorialul, Eugen Verman a redactat un reportaj despre o sedinta de partid impusa, la care a participat fortat. A scris cu patos, exact invers de ce-i fusese dictat de partid, asa cum a simtit in acele momente libere, de descatusare. De jos, din tipografie, soseau spalturile cu cele patru pagini, cu tusul umed… Titluri mari: „Traiasca România, traiasca poporul român liber, demn, independent !”, „Odioasa dictatura a cazut !”, „Suntem liberi intr-o tara a libertatii si demnitatii !”,
„O inima noua bate in pieptul Romaniei !”, „Acum incepe istoria noua, libera si demna a românilor !”.
Cui apartin aceste titluri? Cine mai stie? S-au tiparit atunci, in acea seara, târziu, nu mai conta ora, 85.000 de exemplare. Inainte de mijirea zorilor, cinci redactori, Mihai Buznea, Eugen Verman, Stefan Olteanu, Petru Done si Ioan Enache, au dus, fiecare, câte un brat de ziare, proaspat tiparite, la sediul Consiliului Judetean al Frontului Salvarii Nationale. Ceilalti redactori au impartit ziarul prin oras, alte ziare plecau pe reteaua de distributie. La balconul de la Consiliul Judetean inca se mai cuvânta. Nimeni nu a dormit in acea noapte. La 6.30 deja, lui Eugen Verman i se citea, de la microfonul balconului, articolul scris in noul ziar „Desteptarea”. In acea dimineata „Desteptarea” a iesit in lume!
