La data de 13.12.2014, in jurul orei 04.00, pe strada 9 Mai din Bacău s-a produs un eveniment rutier în urma căruia trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 18 ani care conducea un autoturism pe strada 9 Mai din municipiul Bacau, spre B-dul Unirii, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și a consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul vehiculului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat public.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și cei doi pasageri de 21 de ani din autoturism au fost transportați la Spitalul Județean de Urgențe Bacău pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a intocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.