Cu o productie în anul 2014 de aproximativ 4.000 tone de produse pentru marcaje rutiere, societatea bacauana Metalbac & Farbe este cel mai mare producator român în domeniu.
Acordând o importanta deosebita cercetarii si inovarii, Metalbac & Farbe a devenit, incepând cu anul 2009, primul producator din România care a reusit sa fabrice si sa agrementeze materiale termoplastice pentru marcaj rutier (5 tipuri) si vopsele cold-plastic pe baza de metil-metacrilat – MMA (7 tipuri).
„Am încercat sa oferim si sa implementam idei si solutii moderne pentru a îmbunatati semnificativ siguranta în trafic cu ajutorul marcajelor rutiere. Am reusit acest lucru prin dezvoltarea unor produse inovative care sa înlocuiasca produsele clasice acolo unde acestea nu fac fata conditiilor grele ale unui trafic intr-o continua crestere.
Astfel, astazi putem oferi pe lânga produsele clasice pe baza de apa sau de solvent, produse de ultima generatie cold-plastic pe baza de MMA, precum si produse termoplastice” – a declarat Ionel Maftei.
„Am aplicat toate aceste tipuri de vopsele pentru a prezenta solutii diferite dar si potrivite fiecarui tip de suport.
Foarte putina lume stie ca, în acest moment, vopselele de tip cold-plastic pe baza de MMA reprezinta cel mai durabil sistem de marcaj rutier existent în lume.
De asemenea, marcajele care asigura pe termen lung o retroreflexie superioara, adica o vizibilitate foarte buna pe timp de noapte si ploaie, sunt asa-numitele marcaje rutiere de tip II. Pentru a îmbina aceste doua avantaje, respectiv durabilitate si vizibilitate pe termen lung, recomand, acolo unde suportul permite, produsele noastre pe baza de MMA: FARBEPLAST Spotflex, FARBEPLAST Structurat si FARBEPLAST Profilat” – a mai spus el.
Pentru creativitate tehnica, dar si pentru activitatea de cercetare si inovare, Metalbac & Farbe a fost premiata si la ultima editie a Topului Firmelor.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.