Bacauanii cu nume supuse ilaritatii au capatat anul acesta o noua identitate pentru a nu mai fi de râsul lumii. Cei in cauza au motivat in cererea depusa la Serviciul de Starea Civila din raza de domiciliu ca doresc sa-si schimbe numele de familie cu unul mai serios.
Printre numele supuse ilaritatii se numara Pasarica, Pârtica, Pocitanie, Acurmuloaie, Foamete, Bourosu sau Gaina, Posirca, Hopulica sau Mucea, drept pentru care detinatorii lor au cerut schimbarea numelui de familie cu cel al sotiei, al mamei sau al bunicii.
Potrivit Ordonantei nr. 41/2003 cetatenii români pot obtine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea. Sunt considerate ca intemeiate cererile de schimbare a numelui atunci când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod.
Persoana care solicita schimbarea numelui pe cale administrativa va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenta a persoanelor, respectiv la Oficiul de Stare Civila din raza de domiciliu.
De regula, cererea de schimbare a numelui se publica, in extras, in Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija si pe cheltuiala solicitantului, insa, cu aprobarea conducatorilor serviciilor publice judetene, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau in alt mod poate fi exceptata de la publicare.
„De la inceputul acestui an am primit 60 de solicitari de schimbare de nume, din care patru cereri au fost din motive de ilaritate. Persoanele cu nume supuse ilaritatii sunt exceptate de la publicarea in Monitorul Oficial si de la plata taxei de timbru in valoare de 15 lei”, declara Natasa Crismaru, director la Directia Judeteana de Evidenta a Persoanelor Bacau.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.