Ziua in care crestinii sarbatoresc pe Sfântul Ierarh Nicolae se reflecta in municipiul Bacau prin faptul ca doua dintre cele mai vechi biserici ce-au luminat viata spirituala a orasului de pe malul Bistritei isi au ca ocrotitor si mijlocitor in fata lui Dumnezeu pe sfântul arhiepiscop al Mirelor Lichiei.
Ca si sora ei ortodoxa, Biserica romano-catolica Sf. Nicolae a fost o „poarta catre Cer” inca de la mijlocul secolului XIX. Supravietuind celor doua cutremure devastatoare din anii 1940 si 1977, lacasul de cult a intrat intr-un amplu proces de restaurare finalizat in acest an.
Parohia „Sfântul Nicolae” este cea mai mare si mai veche parohie romano-catolica din Bacau, insumând 2935 de familii cu peste 8000 de credinciosi.
Sâmbata, 6 decembrie, ei sunt asteptati sa participe la liturghia solemna de hram ce se va celebra, incepând cu ora 11.00, in Biserica „Sfintii Petru si Paul”, alaturi de preotii parohiei, si nu numai, in frunte cu parohul si decanul de Bacau, parintele Isidor Dâsca.