Cu Laurentiu Popa m-am intersectat – sa-i zic asa, prozaic – de cel putin doua ori, lunar. Pe linie de serviciu, cum s-ar spune. El fiind consilier local. De aceea, nu mica mi-a fost mirarea, când l-am vazut ca se prezinta in fata comisiei de „ancheta”, formata din specialisti sârbi si români.
Nu eram intâmplator acolo, in biroul improvizat la nivelul intâi al CAEx-ului. Mai fusesera semnalate si prezentate, ca proba, dovezi din care rezulta ca anumite persoane detin si chiar se lauda cu diferite „piese”, catalogate „de colectie”.
Câteva, insiruite si etichetate, stateau deja pe o masa, la vedere. Ne salutam discret. Primeste formularul obligatoriu, pe care trebuie sa il completeze cu datele personale. Este de fapt o declaratie mascata, de recunoastere. Semneaza. Seful comisiei nu vorbeste româneste. I se adreseaza prin intermediul unui translator, o domnisoara draguta.
Chiar nu ma asteptam sa-l vad pe Laurentiu in aceasta ipostaza. Este invitat sa prezinte dovezile. Ca „avocat” il are alaturi pe fratele lui mai mare, Gabriel Popa. Acesta are si calitatea de martor, fiind de fata când a avut loc evenimentul.
Dintr-o sacosa banala de plastic, de culoare visinie, apar la iveala doua gogoloase din hârtie de ziar. Le aseaza cu precautie pe masa. Isi freaca degetele ca pirotehnistii. Ca un pui din gaoace… ies din morman doua coarne. Apoi, inca doua. Imortalizez cu blitul momentul. Un alt membru al comisiei, tot sârb, inarmat cu subler, rigla si ruleta, le ia in primire.
Aud vocea avocatului. „Va rog sa ne dati o dovada in scris ca le-ati preluat.” Domnisoara traducatoare devine si mai draguta, tragând cu coada ochiului spre aparatul de fotografiat. Se rezolva imediat. Nu ratez ocazia sa ma tin scai de domnul consilier.
Vânatoare si silvicultura
Sapte a saptea, saizeci si opt. Data de referinta pentru Valea Seaca de Sascut. Ca la orice vânator care se respecta, si pentru Laurentiu Popa, zodie Rac, pescuitul reprezinta faza pregatitoare din perioada copilariei.
„Am fost la pescuit, invitat de prieteni. Am dat si eu cu batul in apa, cum se spune, si am prins câtiva carasei pe un lac sau altul, dar nu pretind ca sunt pescar. M-a atras mai mult vânatoarea. Când eram copil, de sapte-opt ani, auzeam focurile de arma prin spatele caselor, acolo, in sat.
Fugeam repede pe deal sa vad vânatorii cum haituiesc iepurii si cum ii impusca. De atunci mi-am propus ca daca da Dumnezeu sa cresc mare, o sa-mi iau si eu arma si o sa merg la vânatoare. Visul s-a implinit in doua mii cinci, odata cu inscrierea mea la Facultatea de Silvicultura, la Brasov. De acolo a inceput sa se lege totul.
Cred ca a fost o placere sa combin vânatoarea cu silvicultura. S-au legat apoi multe prietenii. Prima mea arma a fost una de ocazie, tot in doua mii cinci. Un IJ de 16, ruseasca. Dupa ce am mai prins si eu din tainele vânatorii, mi-am dat seama ca nu este o arma foarte buna si foarte potrivita pentru mine. A doua oara a fost tot un SH (teava lisa), un Merkel Suhl nemtesc, de calibrul 12.”
Amintirea primului animal vânat ramâne vie pe retina fiecarui vânator, indiferent cât de bogat devine apoi palmaresul. „Primul trofeu l-am facut in primul an de vânatoare, undeva in zona Buhociului. Pentru mine fost un moment emotional puternic, o piesa dobândita perfect. Nu a avut insa o valoare cinegetica foarte mare.”
Peisaje, pânda, adrenalina
In timp ce discutam, apare si fratele mai mare. Este si el vânator. Ne arata ultima achizitie de la magazinul de profil deschis in incinta târgului de vânatoare si pescuit… pastrav in hârzob de cetina. „Gabriel a deprins aceasta pasiune invatând de la mine.
Eu am fost primul vânator al familiei. De multe ori mergem impreuna.” Laurentiu apartine de Fondul de vânatoare Buhoci, iar fratele de cel din Sascut. „Eu il invit pe el si el pe mine. Asa vedem mai mult teren, mai mult vânat si oameni tot altii. Mergem cu drag, pentru ca este zona noastra natala. Ne face placere sa revedem meleagurile pe unde am copilarit.”
Gabriel intra in jocul intrebarilor. Vede vânatoarea ca o traditie, un act necesar, dar si generator de trairi afective. „Nu facem vânatoare pentru carne neaparat. O facem pentru a iesi in natura. Ne place miscarea. Ne place si ce se intâmpla dupa…
Aerul curat, peisajele pe care n-ai avea cum sa le vezi daca n-ai iesi pe dealuri. Ne place adrenalina când stai in pânda si auzi miscare, auzi fosnet si iti imaginezi ca apare si nu stii ce apare. Bine, de multe ori realitatea arata altfel sau este sub asteptari, dar adrenalina iti face bine.”
Unde sunt trofeele?
Laurentiu Popa este casatorit, dar cei trei copii nu-i impartasesc pasiunea. Si nici sotia. „Baiatul mai mare are paisprezece ani, dar când vede armele… nu, nu-i place. Intoarce capul. E drept ca sotiile ne-ar vrea de multe ori in alta parte când noi suntem acolo. Incercam sa le impacam pe toate cumva. Noi vânam, in general, iepuri, caprior, mistret si cam tot ce zboara, considerat vânat. Am fost si la urs, dar nu pe autorizatia mea.
N-am impuscat urs, n-am impuscat cerb. Cel mai mare trofeu il am la mistret. Eram la o vânatoare colectiva la Buhoci. Era o turma de fapt. Atunci au cazut doi. Unul a fost al meu. Nu a fost nimic deosebit. Bine… sunt acele trairi speciale. Emotiile avute când m-am apropiat, adrenalina de parca impuscasem un elefant, dar… asta a fost tot.”
Pentru mai multa spectaculozitate a schimbat zona si tipul de vânat. Asa ca a pornit-o spre munte. „La capra neagra este putin altfel, sunt diferite conditiile, terenul. Am avut autorizatie la Bicaz, pe Ceahlau. O zi intreaga de urcus, mult grohotis. Am punctat un mascul. Mai greu a fost la coborâre, cu vânatul. Când am ajuns in vale am realizat ca a fost de doua ori mai dificil ca la urcat. Nu-mi mai puteam indrepta degetele de la picioare. Amortisera. Muschii mei nu erau obisnuiti cu acest gen de miscare. Am mers câteva ore numai descult pâna am reusit sa merg normal.”
Pentru o poveste adevarata, scrisa dintr-o experienta traita si de mine, cei doi frati mi-au promis ca ma iau cu ei la o partida. Numai sa trecem de campania asta.
S-a dat verdictul
Laurentiu Popa s-a prezentat in fata comisiei de evaluare, cu doua trofee medaliabile. Unul de caprior si celalalt de capra neagra. Cel de caprior a cumulat 184,98 puncte, fiindu-i conferit diploma si medalia de aur. Cel care s-a bucurat a fost bineinteles… vânatorul.
[wonderplugin_gallery id=”46″]
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.