In zece ani, dintr-un judet creditor la bugetul national, Bacaul a ajuns unul care are nevoie sa primeasca bani de la Centru pentru a supravietui.
Principala problema o reprezinta distrugerea platformei petrochimice de la Onesti. Toate fabricile din municipiul Bacau nu aduceau la buget cât aduceau RAFO, CAROM si celelalte unitati din zona. La prabusirea RAFO a contribuit cu mult succes si Guvernul, care a refuzat sa ofere rafinariei onestene aceeasi sansa pe care a oferit-o Petromidia, de exemplu. Dar, dupa cum sustinea un anumit presedinte, peste RAFO trebuiau sa treaca tractoarele si sa se semene grâu.
Politicienii bacauani s-au facut ca intervin, insa, nu au miscat un deget pentru RAFO. PSD nu prea avea cum, de vreme ce se afla in Opozitie iar fostii sai lideri bagasera rafinaria in corzi, iar cei din Alianta DA se ocupau mai mult cu impartitul posturilor, sinecurilor si al comisionelor. Au urmat anii in care industria locala a fost pusa la pamânt si transformata in ruine. Politicienii nu au scos un cuvânt despre asta, preferând sa-si imparta, in continuare functiile si comisioanele. Bacauanii au emigrat masiv in strainatate, judetul fiind pe unul din primele locuri pe tara la acest capitol.
Unii au plecat la munca, altii la furat. Si aici suntem fruntasi: Bacaul a speriat Vestul Europei in privinta furtului din bancomate. Banii care au intrat in tara au fost bagati in case, apartamente si masini. In productie, nimic.
Bacaul a avut o sansa extraordinara la un moment dat. Dar a ratat-o cu succes.
Ce sanse are astazi Bacaul? Aceleasi cu ale Vasluiului.
