Evanghelia din duminica aceasta ne spune că Domnul Iisus, după ce a vindecat pe sluga sutaşului păgân şi a lăudat credinţa acestuia (Luca 7, 9), a doua zi s-a îndreptat către o cetate ce se numea Nain.Cu el împreună mergeau ucenicii Lui şi mult norod.
Fiul lui Dumenzeu,când s-a apropiat de “porţile cetăţii iată scoteau pe un mort, singurul fiu al maicii sale, şi ea era văduvă; şi popor mult din cetate era cu dânsa”.
O văduvă îşi petrecea la groapă pe unicul său fiu, sfâşiată de durere şi însoţită de părerile de rău ale celor de faţă. Mântuitorului i s-a făcut milă de îndurerata mamă. Convoiul a fost oprit. “Nu mai plânge”, a zis Iisus văduvei. După acest cuvânt mângâietor, a urmat actul vindecării minunate: “Şi apropiindu-se, s-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit”. S-a făcut linişte şi o aşteptare solemnă, ca atunci când valurile mării sunt potolite ca prin minune. Şi toţi priveau cu spaimă pe Cel ce a zis: “Nu mai plânge”. Apoi îndată, ne spune Sf. Evanghelie, Domnul a poruncit: “Tinere, ţie îţi zic: scoală-te!”. Tânărul s-a ridicat, şi revenindu-şi în fire, “a început a grăi, şi l-a dat pe el maicii sale” (Luca 7, 14).
Minunea istorisită în pericopa evanghelică de astăzi nu-şi mărgineşte importanţa numai la evenimentul relatat. Ea transmite învăţături folositoare şi pentru noi,cei de astăzi. Învierea tânărului din Nain este o înaltă pildă de bunătate, o dovadă de profundă înţelegere pe care o arată Mântuitorul în faţa durerii omeneşti. El nu l-a înviat pe tânăr pentru a-l reda deşertăciunilor vieţii, ci pentru a-l reda mamei, spre a-i fi sprijin şi mângâiere. “Şi l-a dat maicii sale”, spune Evanghelistul Luca vrând să arate prin aceasta care a fost scopul cel dintâi al minunii. Totodată, această minune ne pune în faţa ochilor noştri sufleteşti convingerea hotărâtă că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Mesia, cel profeţit în Vechiul Testament, venit în trup omenesc pentru a izbăvi lumea de urgia păcatului. Fiindcă, cine altcineva ar fi putut să redea viaţă unui mort, decât Creatorul lumii şi al vieţii? Redarea vieţii celor morţi este unul din sensul activităţii lui Mesia în lume.
O altă învăţătură desprinsă din această minune este aceea că Iisus Hristos este stăpânul vieţii şi învingătorul morţii. Învierea tânărului din Nain nu este decât o biruinţă parţială şi pentru o anumită perioadă asupra morţii, fiindcă acesta va cunoaşte din nou fenomenul despărţirii sufletului de trup. Biruinţa definitivă asupra morţii va veni, pentru lumea întreagă, abia prin învierea din mormânt a lui Iisus Hristos. În urma învierii Sale, natura omenească întrupată de Fiul lui Dumnezeu a fost îndumnezeită şi a devenit aluatul care dospeşte fiinţa omenească a fiecăruia pentru Impărăţia lui Dumnezeu, pentru care noi, oamenii, am fost creaţi. De atunci, moartea şi-a pierdut puterea şi ceea ce numim noi astăzi moarte nu este altceva decât despărţirea sufletului de trup, la chemarea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu ne cheamă la Sine, din iubire, atunci când voieşte.
Momentul despărţirii sufletului de trup este ziua de naştere a creştinului în Împărăţia lui Dumnezeu cea cerească. Aproape toţi sfinţii înscrişi în calendarul Bisericii noastre sunt prăznuiţi în ziua martiriului lor, adică în ziua naşterii lor în împărăţia cerească.
Pr.Liviu Burlacu
Fundatia “Episcop Melchisedec”-Bacau
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
