14 noiembrie 2024

Prietenii lui Isus Euharisticul

(continuare din ediţia săptămânii trecute)
Isus vrea ca toţi să ştie că el este persoana ce mai simplă cu care stai şi persoana cea mai uşor de mulţumit. De exemplu, ai putea să stai aşa, liniştit sau obosit sau însetat, relaxându-te pentru a te bucura de pacea plăcută care izvorăşte din starea în prezenţa sa, chiar aşa cum el ne asigură: „Veniţi la mine” (Mt 11,28-30).
Sfântul Ioan Paul al II-lea spunea: „Să intrăm în inima sa şi să ne apropiem de iubirea sa care este mai tare decât toate relele”. Acesta este motivul pentru care Isus, în sfintele Evanghelii, ne spune în mod simplu: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Mt 11,28), pentru că în Preasfântul Sacrament el ne transformă cu acele haruri pe care le-a dobândit pentru noi pe Calvar.
Din acest motiv, fericita Tereza de Calcutta spunea: „Fiecare moment pe care îl petreci cu Isus va aprofunda unirea ta cu el şi va face sufletul tău infinit mai glorios şi minunat în paradis şi va ajuta să se realizeze o pace durabilă pe pământ. Adoraţia perpetuă va salva întreaga lume”.
În Vechiul Testament, Dumnezeu a învăţat poporul prin Moise să privească la şarpele de aramă pentru a fi vindecat (cf. Num 21,8). Astăzi, Părintele ceresc ne imploră să privim la Fiul său iubit din Preasfântul Sacrament, pentru ca lumea întreagă să fie vindecată. De aceea, sfântul papă Ioan Paul al II-lea exclama: „Ce putere! Oricine merge în faţa Mântuitorului pentru o oră de adoraţie, apropie lumea de Cristos şi înalţă lumea şi toate persoanele din lume spre Dumnezeu Tatăl prin binecuvântarea sa”.
Da, te rog, gândeşte-te atent la posibilitatea de a te înscrie la o oră de noapte, între miezul nopţii şi ora 6.00 dimineaţa, pentru că sunt orele cele mai dificile de acoperit. Trebuie să ştii că sfântul Ioan Paul al II-lea petrecea o noapte întreagă în rugăciune în faţa Preasfântului Sacrament o dată pe săptămână, după modelul lui Isus care petrecea deseori noaptea întreagă în rugăciune. Acelaşi papă spune că fiecare oră de adoraţie este o oră a milostivirii divine: „Cei care stau în faţa Domnului fac o slujire extraordinară. Ei îi prezentă lui Cristos pe toţi cei care nu-l cunosc şi sunt îndepărtaţi de el. Ei stau în prezenţa sa în locul acestor persoane, făcând să coboare asupra acestor suflete, îndepărtate de Dumnezeu, şi cu atât mai nevoiaşe de milostivirea sa, de sângele preţios al Mielului, astfel încât, în loc să meargă în iad, acele suflete merg în paradis pentru a sta cu Dumnezeu toată veşnicia”. A mântui un suflet este lucrul cel mai mare pe care îl putem face.
Adoraţia perpetuă face să vină pe pământ „un cer nou şi un pământ nou” (2Pt 3,13), aşa cum ne exprimăm în rugăciunea Tatăl nostru: „Vie împărăţia ta, facă-se voia ta precum în cer aşa şi pe pământ” (Mt 6,10).
Aşadar, vreţi să fiţi prietenii lui Isus Euharisticul şi să vă bucuraţi de toate binecuvântările şi harurile pe care El ni le-a promis? Grăbiţi-vă să vă înscrieţi la o oră de adoraţie şi să-i convingeţi şi pe alţii, de orice religie, să facă parte din această prietenie.
Bunul Isus din preasfânta Euharistie să vă binecuvânteze!
Pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău






Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014