Proiect unic pe tara: UNICEF si Norway Grants investesc 5,3 milioane de euro in servicii destinate copiilor vulnerabili. De serviciile integrate dezvoltate de UNICEF in cadrul acestui proiect-pilot vor beneficia 54.000 de copii din judetul Bacau
Victor Ponta, prim-ministrul României, a fost prezent, vineri, in Bacau pentru a participa la un eveniment deosebit de important pentru judetul nostru: conferinta de lansare a unui proiect demonstrativ, unic in tara, care va servi, apoi, drept model la nivel national.
E vorba despre „Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunitatii”, in care UNICEF si Norway Grants (Granturile Norvegiene) vor investi 5,3 milioane de euro. Lansarea a avut loc in sala de consiliu a Centrului de Afaceri si Expozitii „Mircea Cancicov”.
Au mai participat Sandie Blanchet, Ambasador al UNICEF in România, Tove Bruvik Westberg, Ambasadorul Regatului Norvegiei in România, vicepremierul Liviu Dragnea, Rovana Plumb, Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, si Gabriela Coman, presedinta Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptii (ANPDCA).
Le-a fost gazda Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean (CJ) Bacau. In sala au fost prezenti parlamentari, primari, consilieri judeteni si locali, psihologi, sociologi si asistenti sociali.
Dragos Benea le-a urat bun venit tuturor, apoi a marturist ca spera sa fie „o zi de nota 10”. „Cu siguranta, nu este intâmplator ca in judetul Bacau se lanseaza acest proiect pentru ca in ultimii zece ani in judetul Bacau s-au facut lucruri importante, investitii importante” a declarat presedintele CJ, apoi a evocat anii 1990-1992, când, in judetul Bacau, existau 5.000 de copii institutionalizati in vestitele centre-mamut.
Acum, copiii sunt ocrotiti in sistem familial, existând un singur centru in tot judetul. S-au facut pasi importanti, pasi care au fost posibili datorita parteneriatelor cu ONG-urile. Aceste proiecte, impreuna cu efortul DGASPC, au facut ca judetul Bacau sa fie primul din tara care a reformat sistemul de protectie a copilului. Implementarea acestui proiect-pilot este, dupa cum avea sa declare mai târziu presedinta ANPDCA, „un semn de pretuire” pentru tot ceea ce au facut autoritatile bacauane.
Dragos Benea le-a multumit reprezentantelor UNICEF si Regatului Norvegiei intr-un mod special: „Vreau sa le fac un cadou simbolic acestor doua doamne care ne-au ajutat sa implementam acest proiect in premiera la nivel national – doua ii traditionale – pentru ca astfel aceasta conferinta sa nu fie doar o intâlnire protocolara.”
Sandie Blanchet a facut o scurta prezentare a proiectului si a vorbit despre raspunderea autoritatilor in derularea lui: „Rolul primariilor este unul cheie intrucât ele vor furniza aceste servicii la nivelul comunitatilor implicând si alti actori locali: politia, biserica, scoala, ONG-urile.” Pornind de la faptul ca „un stat modern al bunastarii sociale are grija de intreaga sa populatie”, Tove Bruvik Westberg a explicat de ce este necesar acest proiect: „Diverse studii si date arata ca aproximativ 40 la suta din populatia României prezinta risc de saracie, cei mai afectati fiind copiii – 49 la suta. In mod special, populatia de etnie roma este in dificultate.”
Victor Ponta, prim-ministrul României, a vorbit despre importanta proiectelor sociale in general si a acestui proiect-pilot in special, insistând asupra faptului ca „România trebuie sa fie o societate incluziva, in care toti sa putem trai si sa avem drepturi”, iar nu o societate condusa de „legile junglei”.
„Eu cred ca in Romania de astazi trebuie sa acordam ajutor celor care au nevoie. Exista resurse pe care trebuie sa le folosim: fonduri europene, resurse de la bugetul national, resurse locale. M-am bucurat sa-l aud pe Dragos Benea spunând ca societatea civila s-a implicat si se implica”, a declarat Victor Ponta, felicitând apoi ONG-urile si pe primari pentru tot ceea ce fac in judetul nostru.
Victor Ponta a mai vorbit si despre necesitatea finantarii sistemului de protectie si a promis ca in sedinta de guvern de miercuri vor fi marite alocatiile de hrana pentru copiii asistati. In final, a afirmat ca trebuite folosite toate resursele pentru a combate saracia. Din Bacau, Victor Ponta a plecat spre Chisinau, pentru a preda o suta de microbuze scolare copiilor din Republica Moldova: „Când avem un necaz trebuie sa ne gândim la cel care are un necaz si mai mare. Sa avem mândria de a ne comporta ca oamenii!”
„E un proiect prin care incercam, toti cei care putem sa punem umarul, sa realizam ceea ce scrie de fapt in Constitutia României: ca suntem un stat social, un stat in care nimeni nu e mai presus decât altcineva, in care toti cetatenii, si in special copiii, au aceleasi drepturi. Acest proiect e un semnal pentru tot restul tarii, ca vrem intr-adevar sa acordam o sansa in special categoriilor defavorizate, in special copiilor si comunitatilor care au nevoie de sprijin si de integrare. Eu sunt de parere ca România trebuie sa fie o societate incluziva.”
Victor Ponta, prim-ministrul României
„In urmatorii trei ani, cu sustinere din partea Guvernului si in strâns parteneriat cu Consiliul Judetean, autoritatile judetene si locale, societatea civila, parinti si copii, UNICEF va dezvolta si va implementa un model inovator de servicii in domeniile protectiei sociale, educatiei si sanatatii in aproximativ 50 de comunitati din judetul Bacau.”
Sandie Blanchet, Ambasador UNICEF in România
„Am convingerea ca proiectul pe care il lansam astazi constituie un important element in construirea unui stat al bunastarii sociale in România, iar prezenta Primului-Ministru si al Ministrului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice constituie o dovada in plus a acestui lucru.”
Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei in România
„Acest proiect e cel mai important pe care il lansam si sunt 5,3 milioane de euro pentru implementarea lui. Nu trebuie omis ca mai sunt si alte programe judetene sau nationale, ca «Ghiozdanul Scolarului» si microbuzele scolare. Anul acesta au venit microbuze cât nu au venit in ultimii 4-5 ani. Sunt componente care ajuta ca acesti copii vulnerabili sa aiba un viitor mai bun.”
Dragos Benea, presedinte CJ Bacau
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.