Prietenii lui Isus Euharisticul

(continuare din ediţia săptămânii trecute)

5. De ce facem adoraţie euharistică?
• Pentru că numai Dumnezeu este vrednic să primească toată preamărirea şi adoraţia noastră întotdeauna.
• Pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru tot ce ne-a dăruit încă din prima clipă a existenţei noastre.
• Pentru a intra în taina iubirii lui Dumnezeu, care ni se descoperă când suntem în faţa lui.
• Pentru a mijloci pentru toată omenirea.
• Pentru a afla odihnă şi a ne lăsa întăriţi de Dumnezeu.
• Pentru a cere iertare pentru păcatele noastre şi ale lumii întregi.
• Pentru a ne ruga pentru pace şi dreptate în lume şi pentru unirea tuturor creştinilor.
• Pentru a cere darul Duhului Sfânt pentru vestirea evangheliei la toate popoarele.
• Pentru a ne ruga pentru duşmanii noştri şi pentru a avea puterea de a-i ierta.
• Pentru a fi vindecaţi de orice boală fizică şi spirituală şi pentru a avea puterea de a rezista răului.
• Pentru mântuirea sufletelor şi pentru cei din purgatoriu.
6. În ceruri, mulţimea îngerilor şi a sfinţilor, uniţi în bucuria eternă, cântă într-un singur glas sfinţenia lui Dumnezeu (din prefeţele rugăciunilor liturgice). Îi aduc slavă zi şi noapte (cf. Apocalipsul sfântului apostol Ioan). Aşadar, adoraţia în ceruri este perpetuă şi deci, dacă vrem să intrăm în dimensiunea eternităţii şi să gustăm încă de pe acum destinul nostru final, comunităţile noastre creştine trebuie să devină adevărate şcoli de rugăciune şi să permită credincioşilor să trăiască această dimensiune: cea mai adevărată a vieţii.
7. Toată binecuvântarea spirituală în ceruri. La Congresul Euharistic Internaţional de la Sevilla, din anul 1993, sfântul papă Ioan Paul al II-lea a spus că cea mai mare rugăciune şi dorinţă a sa pentru întreaga Biserică este ca fiecare parohie din lume să stabilească adoraţia perpetuă. Tot el a spus că „datoria noastră esenţială în viaţă este să creştem spiritual în clima sfintei Euharistii”, pentru că „viaţa este o călătorie de credinţă şi intimitate cu Domnul” şi, de aceea, „trebuie să găsim timp pentru rugăciune, pentru că Dumnezeu este ascuns în Preasfântul Sacrament şi aşteaptă ca noi să descoperim secretul prezenţei sale”.
Tot sfântul papă Ioan Paul al II-lea spunea: „Religia noastră este o religie de permanenţă în inima lui Dumnezeu. Isus te aşteaptă în sacramentul iubirii sale, în care fiecare este binevenit şi tuturor Isus ne repetă fără încetare chemarea sa: «Aşa, n-aţi putut veghea cu mine nici măcar un ceas?» (Mt 26,40), pentru că Euharistia este darul Inimii lui Isus. Dacă fiecare dintre noi ar fi disponibil să petreacă o oră, odată pe săptămână, împreună cu Isus prezent real în Preasfântul Sacrament, atunci el n-ar mai rămâne nicio clipă singur”.
Adoraţia perpetuă înseamnă împlinirea Scripturii: „Vrednic este Mielul care a fost înjunghiat să primească cinstea, gloria şi binecuvântarea” (Ap 5,12).
Această oră pe care Isus vrea s-o petrecem cu el, poate fi făcută în orice fel vrei. Unii iau cartea de rugăciuni, alţii se roagă sfântul Rozariul sau citesc din sfânta Biblie. Alţii vorbesc cu Isus inimă la inimă, aşa cum o fac cu un prieten drag.
Pr. Isidor Dâscă, decan de Bacău
(va urma)