La 25 de ani de la schimbarea de regim, ne dam seama ca intreaga noastra clasa politica e construita din acelasi material, in ciuda unor presupuse diferente ideologice.
De fapt, ceea ce-i uneste este chiar lipsa ideologiei; fie de stânga sau de dreapta, politicianul român are ca singur obiectiv bagatul cât mai adânc al bratului in vistieria statului.
Ii vedem la televizor duelându-se cu sabiile elocintei sau cu bâtele invectivelor; in realitate, ei isi dau mâna in culise si se distreaza pe seama celor care ii urmeaza habotnic, crezând in vorbele lor. Iar daca, uneori, mai iese sânge si se lasa cu condamnari, este doar pentru ca unii sau altii s-au lacomit prea mult si a trebuit sa li se dea peste mâna.
In vremea in care politicienii se infrupta copios din avutia natiei, sub supravegherea blajina a fortelor externe, care-si iau partea leului, poporul doarme somnul ratiunii. Românii au preferat opiumul religiei sau „jemanfishism-ul” consumerist realitatii dezolante.
Fiecare cetatean isi construieste propriul turn de fildes, in care incearca sa traiasca izolat de fetidul marasm cotidian. „Fiecare pentru fiecare” este deviza nationala de care profita copios baronii, vladicile, sudetii si capuchehaiele onor marilor puteri.
In mocirla politicii românesti, este greu sa infloreasca vreun nufar; nu avem nici talentul de a transforma in frumuseti bubele si mucegaiul.
Ca urmare, iar vin alegerile si iar suntem nevoiti sa votam la nimereala. Iar, alegatorul, ca si Cetateanul turmentat al lui Caragiale, se intreaba mai buimac ca niciodata: „Eu cu cine votez?”
