14 noiembrie 2024

Colegiul National „Ferdinand I”, intr-un proiect cu Casa Regala

La sediul Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” Bucuresti a avut loc, luni, 6 octombrie, simpozionul national „Carol I, un Rege, o Epoca in dezvoltarea educatiei”, la care a fost invitat si Colegiul National „Ferdinand I”, reprezentat prin prof. Mirela Berza, director.

Intreaga activitate a fost realizata de catre Ministerul Educatiei Nationale, in parteneriat cu Casa Regala.



„La intâlnire a participat si Alteta Sa Regala Principele Radu. In deschidere, ministrul Educatiei, Remus Pricopie, a tinut sa evidentieze importanta Casei Regale in dezvoltarea sistemului de educatie românesc.

A urmat apoi Mihnea Costoiu, ministru delegat pentru invatamântul superior, care a evidentiat rolul Regelui Carol I in promovarea invatamântului superior românesc. Si Alteta Sa Regala Principele Radu a vorbit despre forta morala pe care ar trebui sa o aiba invatamântul românesc, forta pe care Casa Regala o promoveaza dintotdeauna”, a explicat prof. Mirela Berza.

Invitati au mai fost prof.univ.dr.Ion Bulei care a prezentat lucrarea „Carol I si cultura”, prof. dr. Doru Dumitrescu, inspector de istorie la Ministerul Educatiei, care a vorbit despre „Rolul istoric al Regelui Carol I in innoirea si modernizarea României” si Voichita Dragomir care, in final, a aratat care este rolul Fundatiei universitare „Carol I”.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014