15 noiembrie 2024

Parcul Catedralei a gazduit «Festivalul Luminii»

Duminica, 5 octombrie, de la ora 17.00, in Parcul Catedralei s-a desfasurat „Festivalul Luminii”, manifestare ajunsa in acest an la cea de-a V-a editie. Evenimentul a fost organizat de tinerii din Bacau, membrii ai Organizatiei Nationale Cercetasii României.

Printre activitatile desfasurate de tineri au fost atelierele de jocuri, dansuri, cântece la chitara, pictura, face painting si concursuri. Reprezentantii organizatorilor ne-au spus ca, „Festivalul Luminii” înseamna o modalitate de a opri timpul în loc, în inima Bacaului, în ciuda agitatiei zilnice urbane, si de a face bacauanii sa contribuie, cu mic cu mare, la valorificarea timpului, a lucrurilor importante si a celor minore din viata, sau macar la o varianta extrem de originala de arta si relaxare.



De altfel, tema centrala a festivalului a fost „Redescopera frumusetea lucrurilor marunte”. Odata cu lasarea intunericului, aleile parcului au fost luminate de cele aproximativ 3.000 de lumânari in „gulgute” (cutii din hârtie pliate in tehnica origami).

„Festivalul Luminii” a reprezentat si o cale de a promova tinerele talente si cresterea vizibilitatii implicarii membrilor organizatiei „Cercetasii României” în comunitatea locala.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul

Alte titluri

- Advertisement -

Ultimele știri

Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014