La 78 de ani isi poarta batrânetile intr-o camaruta din Caminul pentru Persoane Vârstnice Bacau. Maria Lisman imparte camera cu sotul ei, Dumitru Lisman.
Când am pasit in camera celor doi soti, batrânul s-a retras timid in balcon, uitându-se cu o privire pierduta peste multimea care se perinda pe trotuarul din fata caminului.
Barbatul are guta si se deplaseaza foarte greu. Maria il scuza, ii respecta intimitatea si durerea, fara a-l deranja. Când am trecut pragul „locuintei” lor am remarcat curatenia din incapere. Camera era aerisita, viu colorata, iar pe jos nu zareai urma de murdarie. Pâna s-a degajat atmosfera si ne-am acomodat, am vorbit banalitati.
Cum ati ajuns la camin?
Dintr-o data, ochii femeiii s-au umezit si a inceput sa vorbeasca despre copii. Are doi baieti si sufera ca este departe de ei.
„Am muncit toata viata pentru ei si am dus o viata chinuita cu primul sot, tatal copiilor. Sunt baieti buni, insa, ca in orice familie, au existat discutii cu nurorile si am ales sa vin aici. Nu-l recunosc de tata pe actualul sot si ca sa evitam alte discutii el a ales sa vina aici, iar la scurta vreme l-am urmat si eu”, spune Maria Lisman.
„Am plecat din casa mea si mi-am abandonat toate lucrurile. Imi pare rau ca nu am luat cu mine masina de cusut. Mi-ar fi fost de mare folos aici. Mai cosi ceva, mai faci un tiv la o fusta sau la un pantalon. Aveam o masina de cusut «Ileana» si tare buna mai era. Toata viata am lucrat la «Partizanul», iar acasa faceam croitorie. Coseam lenjerii, costume sau rochii, ca sa mai fac un ban in plus ca fostul meu sot nu-mi dadea bani pentru copii. Aveam de lucru de nu-mi ajungea timpul. Erau alte vremuri…”
Cum decurge o zi intre patru pereti?
Readusa la realitate de intrebarea mea, femeia ofteaza si da din cap dezaprobator. „Ma trezesc dimineata, fac paturile, deretic prin casa si manânc ceva la camera. Nu cobor sa iau masa cu restul colegilor pentru ca tin regim. Sunt bolnava cu ficatul si ma feresc sa manânc ce nu-mi prieste. Când ma simt mai bine, crosetez. Lucrul ma relaxeaza si trece altfel timpul. Fac mileuri de toate felurile si dimensiunile.
Când imi obosesc ochii cobor in fata caminului si am grija de flori. Am plantat zeci de fire de flori si lastari de trandafiri. Problema este ca ma ocup singura de gradinarit, pentru ca nimeni nu este interesat sa participe activ la intretinerea terasamentului de flori.
As vrea sa vad mai multa implicare din partea celor care locuiesc aici, dar lumea este rea si dezinteresata. Arunca gunoaie de la balcon, bidoane, resturi de alimente si asta il supara de directorul Victor Salomia. Asa ca face câte o adunare si trecem cu totii sa curatam zona verde”.
Ce va lipseste cel mai mult?
„Imi lipsesc enorm copii. Aud de la oameni ca i-a vazut trecând prin fata caminului, dar nu au venit sa ma vada. Imi pare rau ca nevestele i-au montat impotriva mea si asta ma doare cel mai mult. Nu imi doresc nimic material, doar ca vreau sa-i simt pe baieti mai aproape.
Sa vina sa ma intrebe ce mai fac, cum o mai duc sau sa faca câtiva pasi cu mine prin imprejurimi. Mi-e dor sa-i imbratisez, sa le vad chipul, sa-i ating si sa-i intreb daca mai vibreaza la cuvântul «MAMA». Asta imi doresc”, spune femeia cu ochii in lacrimi.
O incurajez si ma ia de mâna. Ii spun sa ia fiecare zi cu bucuriile si tristetile ei si sa se bucure de zilele de toamna scaldate in soare. Nu imi da drumul la mâna pâna nu ii promit ca trec sa o mai vad. „Intotdeauna mi-am dorit o fata. Am fost pe punctul sa o am dar am luat o decizie gresita”, suspina femeia.
In dorul fiicei pierdute, Maria si-a facut o colectie de papusi. Din pacate, atunci când a plecat la camin, papusile au ramas intr-o casa straina.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
