La 9 septembrie 1940, comuna Treznea din județul Sălaj a devenit scena unui masacru îngrozitor, comis de trupele horthyste ungare, în urma Dictatului de la Viena. Această pagină neagră a istoriei marchează momentul în care 263 de români au fost uciși sau răniți, într-o serie de atrocități premeditate, ce aveau să simbolizeze suferința populației românești din Ardealul cedat.
Dictatul de la Viena, impus la 30 august 1940, a permis Ungariei anexarea unei părți din Transilvania, iar în urma acestui act, armata ungară a pătruns în teritoriile ocupate, declanșând un val de violențe împotriva românilor. Una dintre cele mai sângeroase crime a avut loc în Treznea, un sat aflat la doar 15 km de Zalău, unde soldații Batalionului 22 Grăniceri din Debrețin, sub comanda locotenentului Miklos Akosi, au măcelărit sătenii fără milă.
Prima victimă a fost un grup de copii care își pășteau vitele. Copiii au fost uciși fără ezitare, fiind împușcați sau străpunși cu baionete și săbii. Apoi, soldații au atacat locuințele sătenilor, aruncând grenade și incendindu-le. Cei care au scăpat din case au fost împușcați pe ulițe sau uciși în locuințele incendiate.
Autoritățile ungare au încercat să justifice măcelul, susținând că trupele lor ar fi fost atacate de localnici. Însă, documentele și mărturiile supraviețuitorilor demonstrează contrariul: masacrul a fost premeditat. Armata ungară s-a abătut intenționat din marșul său pentru a viza comunitatea românească din Treznea, într-o acțiune clar planificată.
Masacrul de la Treznea nu a fost un caz izolat. În perioada 1 septembrie 1940 – 1 septembrie 1942, trupele horthyste au ucis 991 de români, alte localități precum Ip, Nușfalău, Cerișa și Brețcu fiind martore ale unor crime similare. La Ip, în noaptea de 13 spre 14 septembrie 1940, au fost asasinați 156 de români. Aceste atrocități au fost însoțite de abuzuri militare, execuții sumare, arestări ilegale și teroare impusă de noile autorități maghiare, toate având ca scop eliminarea elementelor considerate „naționaliste” și intimidarea populației românești.
Un raport al Secretariatului de Stat pentru Naționalități menționa 983 de omoruri, 1.826 de schingiuiri, 14.126 de bătăi și 15.893 de arestări în doar primul an de la ocuparea nordului Transilvaniei.
Astăzi, sătenii din Treznea comemorează anual aceste tragedii la monumentul dedicat victimelor, păstrând vie amintirea celor care și-au pierdut viața într-o perioadă de profundă suferință. Masacrul de la Treznea rămâne o rană deschisă în istoria românilor, un simbol al nedreptății și al rezistenței în fața opresiunii.
E important să ne amintim aceste evenimente tragice, să iertăm, dar să nu uităm…
