But Bersha Angle Romale – La mulți, ani Romilor de pretutindeni!
Sub genericul „Cultura și educația salvează populația”, Asociația Europeană a Romilor pentru Progres și Promovare Interculturală (AERPPI), în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială Bacău, a organizat, pe 8 aprilie 2025, un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Romilor, găzduit de Biblioteca Centrului de Cultură „George Apostu” din Bacău.
În intervalul orar 12:00 – 14:00, spațiul cultural s-a umplut de emoție, culoare și mândrie identitară. Beneficiarii Centrului de zi „O școală pentru toți” au fost în centrul acestei manifestări, alături de membri ai comunității rome, reprezentanți ai societății civile și invitați speciali.
Evenimentul, moderat de Doru Tănase, președinte al AERPPI Bacău, a fost deschis printr-o scurtă prezentare a semnificației zilei de 8 aprilie – o zi simbolică ce marchează, la nivel internațional, cultura, istoria și drepturile romilor. Participanții au aflat despre simbolurile-cheie ale identității rome: roata cu spițe (chakra), steagul romilor și imnul internațional „Gelem, gelem”, toate adoptate la Primul Congres Mondial al Romilor, organizat la Londra în 1971.
Programul a cuprins:
-
Prezentarea istoriei și semnificației Zilei Internaționale a Romilor;
-
Discuții despre alegerea termenului rom în locul celui de țigan și impactul acestuia în societate;
-
Personalități rome care au marcat spațiul cultural și profesional românesc;
-
Expoziție de carte dedicată culturii și limbii romani;
-
Prezentarea alfabetului limbii romani.
-
Doru Tănase, președinte AERPPI Bacău;
-
Roxana Tănase, jurist;
-
Răzvan Sandu, profesor de muzică;
-
Maria Negruț, medic stomatolog;
-
Cristi Cazimir, vicepreședinte – Departamentul Sport;
-
Dan Tănase, vicepreședinte – Departamentul Cultură;
-
Rareș Negruț, student implicat în promovarea educației în comunitatea romă.
Un moment special a fost recitalul la vioară susținut de eleva Sara Sandu, de la Liceul de Artă „George Apostu”, care a impresionat publicul prin sensibilitate și talent. De asemenea, a fost prezent și Paul Leonard Jaman, campion la arte marțiale, care a oferit un mesaj inspirațional despre perseverență și încredere în sine.
Doru Tănase a transmis mulțumiri Centrului de Cultură „George Apostu”, în special managerului Ovidiu Ungureanu, pentru sprijinul acordat, precum și echipei de profesori și copiilor din cadrul Centrului de zi „O școală pentru toți”. A subliniat importanța alegerii Bibliotecii ca spațiu simbolic, „locul în care te dezvolți personal”, unde educația și cultura se împletesc pentru a construi un viitor mai bun.
Concluzia trasă de organizatori este clară: avem o datorie morală de a transmite generațiilor viitoare un patrimoniu cultural și social bazat pe echitate, solidaritate și respect reciproc. Promovarea valorilor diversității, dialogul interetnic și reducerea decalajelor sociale rămân priorități asumate de AERPPI.
Viitorul aparține noii generații – o generație care învață, respectă și păstrează viu trecutul!
But Bersha Angle Romale! – La mulți ani tuturor romilor, oriunde s-ar afla!