În ultimele trei zile, respectiv în perioada 07 – 09 ianuarie a.c., Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a derulat 70 de intervenții, 43 dintre situațiile înregistrate la nivel județean fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Astfel, în baza solicitărilor primite din partea cetățenilor, 37 persoane au fost asistate medical de către pompierii – paramedici, care încadrează echipajele de prim ajutor calificat și terapie intensivă mobilă.
În afara acestor cazuri, salvatorii au intervenit pentru stingerea a 12 de incendii, șase misiuni pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, o misiune asanare muniție, trei misiuni pentru asistenţă persoană, două misiuni pentru salvare de animale, precum și trei misiuni pentru degajarea de elemente de construcție ce puneau în pericol siguranța cetățenilor care tranzitau zonele respective.
În noaptea zilei de sâmbătă, 08.02.2020, la ora 00:20, Garda de Intervenție Comănești din cadrul Detașamentului de Pompieri Moinești a fost solicitată să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la un adăpost de animale din orașul Dărmănești, strada Valea Uzului. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat două autospeciale de intervenție cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, cadrate cu 10 pompieri militari. De asemenea, din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Comănești s-a deplasat o autospecială. La sosirea militarilor la fața locului s-a constatat că incendiul se manifesta la un saivan de oi pe o suprafața de aproximativ 200 de metri pătrați. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma evenimentului, ce a avut drept cauză probabilă efectul termic al unui burlan metalic neprotejat față de materialele combustibile, au ars aproximativ 200 mp adăpost de animale și 30 de ovine.
Pompierii militari au reușit să salveze 250 de ovine.
În data de 09.02.2020, la ora 03:56, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău a fost anunțat prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la un autoturism în comuna Secuieni, sat Chiticeni.
Imediat, la locul evenimentului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD, încadrate cu 10 pompieri militari.
Sosite la fața locului, echipajele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta generalizat la un autoturism aflat în afara părții carosabile. Totodată pe timpul acțiunii de lichidare a flăcărilor s-a constatat că în interiorul autoturismului se afla o persoană carbonizată.
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite.
În urma cercetărilor efectuate pentru stabilirea cauzei probabile a incendiului s-a concluzionat că cel mai probabil incendiul a izbucnit în urma unui accident rutier.
Persoana decedată a fost degajată din resturile autoturismului și predată Serviciului de Medicină Legală.
Având în vedere prognozele de vreme nefavorabilă specifice sezonului rece, pompierii salvatori rămân la datorie și vor interveni cu promptitudine la gestionarea potențialelor solicitări din partea cetățenilor și a autorităților.
Totodată, evenimentele înregistrate la nivel județean vor fi atent monitorizate de Centrul Operațional Județean, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Descoperă mai multe la Desteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.