23 noiembrie 2024

Programările online mențin echilibrul la Permise

650 de dosare procesate zilnic la Serviciul Permise și Înmatriculări

Experiența practică a anilor trecuți prevestea și pentru luna august 2018 aglomerări în masă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule (SPCRPCÎV) Bacău. Din fericire, acest prognostic nu s-a adeverit, pentru că băcăuanii au învățat să se programeze online la serviciile solicitate. În era tehnologiei, este mult mai facil să te programezi online pentru depunerea documentației necesare pentru: înregistrarea dosarului de examinare, preschimbarea permisului românesc, transcrierea vehicului (înmatriculat în România), înmatriculare vehicul (neînmatriculat în România), autorizare provizorie (numere roșii), duplicat permis românesc sau preschimbarea permisului străin.

În luna „de foc”, funcționarii de la ghișeele SPCRPCÎV procesează în această perioadă aproximativ 650 de solicitări la toate serviciile amintite. Programările online funcționează foarte bine și pentru că rezervările au fost făcute din timp, nu există variații în timpii de lucru. Din acest motiv, la SPCRPCÎV Bacău nu s-au impus modificări în orar.



Băcăuanii care intenționează să apeleze la serviciile SPCRPCÎV trebuie să știe că programul de lucru funcționează astfel: luni se lucrează între orele 08.30 – 16.30; marți între orele 08.30 – 16.30, miercuri în intervalul orar 08.30 – 18.30, joi sunt deschise ghișeele între 08.30 – 16.30, iar vineri, funcționarii sunt la lucru între 08.30 – 16.30.

Important de știut este și faptul că persoanele care au probleme deosebite pot solicita audiență șefului de serviciu, marți, între orele 10.00 – 12.00. La audiență, solicitantul trebuie să prezinte actul de identitate și o cerere scrisă în care se precizează obiectul solicitării.

Perioada mai aglomerată rămâne prima parte zilei, atunci când, cei care nu au posibilitatea să se programeze online se prezintă la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Bacău pentru a-și rezerva un bon de ordine. În ceea ce privește timpii de așteptare pentru susținerea probei practice a examenului auto, aceștia au rămas tot la 55 de zile. Surse oficiale spun că venirea în țară a băcăuanilor care muncesc în străinătate nu a influențat în niciun fel activitatea SPCRPCÎV Bacău.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014