58,99% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie – iulie 2014, după centralizarea a 97,19% din date.
Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis duminică AGERPRES, proporția este mai mare cu 3% comparativ cu situația parțială centralizată în iulie 2013, când era de 55,52%. În rândul celor promovați, cele mai multe medii au fost înregistrate pe segmentul 8 — 8,99 — 24.497.
Pe discipline, situația arată astfel: la proba scrisă de Limba și literatura română E)a), din totalul celor 137.180 de absolvenți, 108.234 (78,90%) au obținut medii peste 5. La proba scrisă de Limba și literatura maternă E)b), din totalul celor 6.658 de absolvenți, 6.285 (94,40% ) au obținut medii peste 5.
La proba scrisă obligatorie a profilului E)c), din cei 137.665 de absolvenți, 107.002 (77,72%) au reușit să obțină medii peste 5, iar la proba scrisă la alegere a profilului și specializării E)d), din cei 128.772 de absolvenți, 107.164 (80,16%) au obținut medii peste 5.
Din totalul celor 161.682 de absolvenți înscriși s-au prezentat 146.781. Alți 10.361 au absentat.
273 de absolvenți au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă, precizează MEN.
Rezultatele înregistrate înainte de contestații se vor afișa până luni, 7 iulie, zi în care absolvenții vor putea depune contestații (între orele 12,00-16,00). Acestea urmează să fie soluționate în intervalul 8-10 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 11 iulie.
AGERPRES
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.