Lumea se schimbă rapid, iar tehnologia este principalul motor al acestor schimbări. Fiecare dintre noi este martor la dezvoltarea dinamică a tehnologiei, dar cu toate acestea, specialiștii ne spun că digitalizarea este încă în faza incipientă. Chiar și așa, anul 2023 va fi unul important, care ar putea să dea startul unor tendințe care ne vor schimba viețile pentru totdeauna. Dacă în secolul precedent, marile invenții și descoperiri proveneau de la genii individuale, în ultimii ani, cele mai mari progrese și inovații au venit de la echipe care lucrează împreună pentru un scop precis.
Livrări cu drona
Primele tentative de livrări cu drone au fost realizate în SUA, în anul 2016. De atunci însă, dronele au devenit mult mai performante și accesibile. În 2019 s-a efectuat un studiu care a relevat faptul că, livrarea medicamentelor și a echipamentelor medicale esențiale ar putea fi realizată în cel mai eficient mod folosind dronele. În România, prima livrare cu drona a fost realizată la sfârșitul anului trecut, atunci când o companie de curierat a lansat, în București, livrările rapide cu drona, care se efectuează în mai puțin de 15 minute. Specialiștii se așteaptă ca această tehnologie să devină din ce în ce mai exploatată în următorii doi ani. Următorul pas este livrarea mâncării prin intermediul dronelor.
Realitatea Augmentată
Spre deosebire de Realitatea Virtuală (VR), care presupune realizarea unui metaverse pentru a expune ceva, Realitatea Augmentată (AR) presupune aducerea unor elemente virtuale în lumea reală. Cel mai răsunător exemplu este jocul Pokemon Go, care s-a bucurat de un succes la scară globală cu ocazia lansării sale, în anul 2016. Apoi, a urmat Minecraft Earth, iar lista poate continua. Totuși, tehnologia AR poate fi folosită cu succes într-o infinitate de discipline. Deja, industria automobilistică a început să implementeze AR la modelele de mașini produse în ultimul an, la fel ca și anumite sisteme de învățământ, care au efectuat anumite teste în acest sens. Ultimele estimări indică faptul că, AR va intra în mainstream și va atinge un număr de 1,4 miliarde de utilizatori în 2023.
Chatbots
Acești boți conduși de inteligența artificială reușesc să preia o bună parte dintre sarcinile operatorilor de suport. Tehnologia este deja folosită în sectorul relațiilor cu clienți, în special în e-commerce, precum și în cea de gaming. Jucătorii solicită deseori informații, de care au nevoie imediat, iar viteza cu care poate răspunde un chatbot nu poate fi întrecută de nici o persoană. Ei bine, în următorii ani, vom întâlni această tehnologie pretutindeni.
Mașini autonome
Mașinile care se conduc singure reprezintă una dintre cele mai importante realizări din domeniul inteligenței artificiale. Automobilele autonome folosesc algoritmii de învățare automată, ceea ce înseamnă că tehnologia devine mai bună de la o zi la alta. Deși există deja pe străzi anumite mașini care pot oferi un grad mare de asistență la volan, mașinile complet autonome se află încă în faza de testare. Înainte ca aceste vehicule să fie accesibile la scară largă, va fi nevoie de adoptarea unor legi, care să delimiteze răspunderea pentru cazurile în care apar erori. Primul pas a fost făcut în Dubai, acolo unde o companie a anunțat deja că va aduce o flotă de taxiuri autonome în anul 2023.
Internet of Things
Internet of Things (IoT), tradus ca Internetul lucrurilor face referire la un sistem de dispozitive electronice care comunică între ele prin intermediul internetului. În fiecare an crește numărul dispozitivelor de acest fel în casele oamenilor, iar specialiștii spun că, până la finalul acestui deceniu, oamenii vor avea acces la aproximativ 20 de electronice interconectate. Pe lângă numeroasele dispozitive care pot fi găsite în casele inteligente, această tehnologie este în prezent folosită și la ceasuri și brățări inteligente, echipamente medicale, dispozitive pentru monitorizarea siguranței urbane și altele.