Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecțiile Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași și Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Balga” din Cluj-Napoca), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare și a promovat-o în chip strălucit. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova, care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Serialul poate fi urmărit și pe site-ul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), pe site-ul www.turism-bacau.ro.
În acest episod: ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 10, Anul X, Marți, 14 august 1912.
Din sumarul acestui număr: datorită inițiativei particulare, vilele din stațiune pot satisfice cerințele în creștere ale vizitatorilor, chiar și în vârful sezonului; deși mai vechile obiceiuri ale vizitatorilor Slănicului au dispărut treptat, unul însă a rămas neschimbat: franțuzismul!; o statistică interesantă culeasă de prin lumea largă; moment de meditație pe o bancă din parcul stațiunii: în ciuda tuturor teoriilor negativiste, ,,țigara este o trebuință a sufletului”; și iarăși, un semnal de alarmă tras de ziar: prelungiți sezonul în stațiune!; excursie nocturnă la Cascada, o nouă premieră a sezonului de vară; vizitatorii și cititorii ziarului sunt îndemnați să nu neglijeze a vizita și stațiunea maritimă Constanța, cu al său splendid Cazinou; inspecție medicală la Slănic; apar noi donatori pe lista subscripțiilor pentru construirea noii biserici; soția epitropului C. Ivașcu, păgubită de o importantă sumă de bani; alți vizitatori de seamă ai Slănicului.
Înainte de toate, o cuvenită mențiune: despre Slănicul denumit și ,,Gloria Orientului” (care este și titlul articolului publicat în nr. 4 / 24 iulie 1907 și prezentat în episodul nr. 30 al serialului), cât și despre modul în care se desfășoară hidroterapia la Slănic-Moldova (articol publicat prima oară în nr. 3 / 7 iulie 1906 și prezentat în episodul nr. 24) se reamintește și în acest număr al Curierului, probabil și pentru faptul că apar mereu noi vizitatori, iar ziarul trebuie să le ofere și acestora toate informațiile necesare, toate aspectele din viața stațiunii. De asemenea, un alt articol din acest număr, intitulat ,,Cu ce ne atrage Slănicul Moldovei?” este și el republicat, în virtutea aceluiași motiv.
Așa cum reiese din articolul ,,Vilele din Slănicul Moldovei”, pe lângă hotelurile stațiunii, care se află în proprietatea Epitropiei din Iași, vilele construite din inițiativă privată reușesc să asigure cazarea tuturor turiștilor, chiar și în momentele de vârf ale sezonului balnear: ,,Grație acestei inițiative, Slănicul posedă în cele mai pitorești locuri, vilele ,,Scurtu”, ,,Sion”, ,,Munteanu”, ,,Marțian”, ,,Codrescu”, ,,Petrescu”, ,,Anastasiu”, ,,Smerea”, ,,Robescu”, ,,Pantazzi”, ,,Langa”, ,,Gheorghiu”, ,,Bobinca”, ,,Pandrea”, ,,Russu” etc, care se închiriază în totalitate, sau cu apartamentul/camera, care se închiriază în totalitate, sau cu apartamentul / camera. Dacă prin hotelurile Epitropiei nu se găsesc întotdeauna destule camere disponibile, în schimb, prin vile, zeci de camere sunt la dispoziția vizitatorilor Slănicului”. Iar la finalul scurtului articol, o cuvenită avertizare: ,,Atragem deosebita atenție a cititorilor noștri asupra acestui fapt, cu atât mai mult, cu cât prin unele ziare s-a lansat știrea neexactă, potrivit căreia, în Slănic nu s-ar mai afla nicio camera liberă”. Mențiune: În stațiune mai existau pe atunci vilele ,,Stănescu”, ,,Danale”, ,,Dimitriu”, ,,Prof. Popovici”, ,,Simionescu”, ,,Flora”, ,,Catrințaș”, ,,Moscu”, ,,Ignat”, ,,Alexe”, ,,Mețiani”, ,,Rusu”, ,,Oprea”, ,,,Dr. Popescu”, ,,Florica”, față de cele câteva existente astăzi, care au păstrat arhitectura de atunci ca și titulatura de vilă, precum ,,Teleconstrucția”, ,,Dobru”, ,,Siam”, ,,Rica”, ,,Ioana” și ,,Pufu”, iar altele, au fost transformate în cochete hoteluri: ,,Coroana Moldovei”, ,,Panoramic”, ,,Moldavia”, ,,Nemira”.
În articolul ,,Franțuzismul la Slănic”, redactorul-șef, M. Miereanu, trasează o paralelă între trecutul și prezentul Slănicului, pornind de la o cărticică de vreo 130 de pagini, de ,,Note și impresii”, care ,,i-a căzut în mână”, semnată cu pseudonimul N. X., una în care este descrisă stațiunea așa cum arăta ea pe la 1882, adică în urmă cu treizeci de ani (raportat la anul în curs, 1912). Iată observațiile lui M. Miereanu: ,,Ce plăcere să citești, într-o istorie așa de recentă, un progres așa de mare! Pe timpul acela (în 1882, n. a.), hotelurile de azi nu erau, iar de la Bacău până la Slănic făceai 12 ore cu trăsura. Vizitatorii locuiau în niște căsuțe prăpădite din jurul bisericuței, care mai trăiește; făceau băi și `dușuri` intrând cu picioarele în apa Slănicului; cei mai suferinzi își încălzeau băile cu bolovani fierbinți, iar plimbări prin pădure nu făceau decât amatorii de urși și de alte fiare sălbatice!… Ce distanță în timp, de atunci și până la marele hotel Racoviță, până la Cazinoul Regal de astăzi, până la frumoasele plimbări până la Cascada Slănicului, până la viața rafinată din 1912!” Ei, dar să vedeți ce spune despre obiceiuri autorul articolului, a cărui atenție se îndreaptă cu precădere spre acest sibiect: ,,Dar obiceiurile de atunci? Ciocoiul care punea pe vizitiu să tragă cu biciul în `țopârlanii` care îndrăzneau să încurce drumul cu carele lor; cucoane care n-ar fi permis în ruptul capului ca mojicul să ia apă de la izvoare o dată cu dânsa; fanfaronul care nu făcea decât să critice și să hulească tot ce era românesc, au dispărut în mare parte, o data cu Slănicul de ieri! A rămas însă ceva neschimbat de atunci și până azi. Ba a rămas, progesând în loc să scadă. E franțuzismul de neînvins al cucoanelor! Citesc notele acestea de acum 30 de ani și pe când toate cusururile și slăbiciunile acestei epoci de formațiuni au dispărut unul după altul, franțuzismul singur a rămas în picioare. În Slănic nu faci doi pași să nu auzi vorbindu-se în franțuzește. La cură, la băi, la plimbare, la masa, la căișori, la bal, ce mai, pretutindeni! Oriunde văd acest obicei, îl detest. La Slănic, însă, mai mult ca oriunde. Căci de la Sinaia, cei care vorbesc toată ziua franțuzește, au cel puțin scuza educației lor aristocratice, aproape exclusiv franceză, la Slănic și în celelalte stațiuni balneare, vizitatorii sunt în mare parte oameni care au crescut în limba românească și nu în alta…Lucrul se vede numaidecât din chiar modul în care vorbesc subtila limbă franțuzească. Și atunci, cu ce scop și la ce bun o franțuzească ca vai de ea, în locul limbii tale românești, destul de bogată și frumoasă, pentru cantitatea și calitatea `ideilor` ce se schimbă în dialogul băilor noastre?!… Când vom înțelege oare, că e o adevărată rușine pentru neamul nostru, căruia cu toții îi aparținem, să disprețuim o limbă sonoră și armonioasă, o limbă în care a scris Creangă, Alecsandri, Eminescu, Delavrancea, Gane, Vlahuță? O limbă dulce, `ca un fagure de miere`, pentru cel care și-a dat osteneala s-o cunoască și s-o vorbească cum trebuie?; și când oare se vor convinge, în special frumoasele românce, că nimic nu le-ar ajuta mai mult să ne cucerească decât graiul românesc, care dobândește în gura lor, o dulceață și un farmec, pe care probabil nici nu-l bănuiesc? Am stârpit noi urșii din vechiul Slănic și n-am putea oare stârpi, franțuzeasca, gentile cititoare?”
Ziarul vine în întâmpinarea cititorilor și cu o rubrică mai nouă, intitulată ,,Lucruri din toată lumea”, în cadrul căreia este publicat articolul ,,O statistică interesantă”, care ne înștiințează, printre altele, că potrivit sudiului unui naturalist, aflăm o serie de date care merită atenția noastră: ,,Numărul locuitorilor de pe Terra a ajuns la cifra de un miliard și jumătate. Din totalul acesta, dacă 750 de milioane s-ar hrăni cu carne, iar un om ar mânca în medie 100 de grame de carne pe zi, cele 750 de milioane vor consuma zilnic, 250 de miliarde de grame, sau 250 de milioane de kilograme de carne! Iar dacă admitem cifra de 100 kg greutatea medie a unui animal consumat (unele specii depășind cu multa această greutate, precum porcul, vițelul, vaca etc), vom observa că cele 750 de milioane de persoane vor distruge zilnic viața a două milioane și jumătate de animale, pentru astâmpărarea foamei lor”. Iar concluzia naturalistului este următoarea: ,,Ceea ce este dureros pentru noi, oamenii, este că, cu toată așa-zisa civilizație a noastră, cu toată morala religioasă în care am fost crescuți de secole, nu am scăpat încă de sălbăticia moștenită de la animalele feroce, de a ne sfâșia unii pe alții, din cauza foamei”.
Având ca punct de pornire un vers din poemul ,,Cugetările sărmanului Dionis”, de Mihai Eminescu, care spune că după ce n-a mai văzut ,,bani de un secol” și nici ,,vin n-a mai băut de-o lună”, Dionis ar da ,,un regat pentru o țigară, să umple norii de zăpadă, cu himere!”, în articolul ,,Țigara… `Un regat pentru o țigară`”, se vorbește despre așa-zisa stare de bine pe care o induce țigara fumătorilor. Fiind la rându-i un fumător pasionat, poate chiar unul înrăit, semnatarul rândurilor din articolul cu pricina încearcă să ne convingă că în ciuda tuturor teoriilor savanților, care nu văd în țigară decât otrăvirea organismului, el consideră că fumatul ,,este trebuința sufletului de a se prinde de un crâmpei de mângâiere, e glasul acela tainic de sirenă care te mână să treci peste toate principiile științifice, numai pentru a-ți lăsa sufletul să trăiască în voie, să soarbă mângâierea de oriunde o va găsi, să simtă iluzia fericirii sub orice formă o va întâlni și să se îmbete de filosofia uitării”. După introducerea în care spune că ,,în rotocolul de fum ce se risipește leneș din țigară, îți topești și melancolia visului dezamăgit și durerea speranței zădărnicite și-ți mai potolești și fericirea ce pare că te obosește, făcându-te să o sorbi mai liniștit și s-o simți mai profund”, autorul, conchide: ,,`Un regat pentru o țigară`, a suspinat sărmanul Dionis, cel din poezia lui Eminescu, chinuit de dorul unei țigări. Și în acest suspin al lui se încheagă toată filosofia acestei duioase tovarășe a omului. Luați-ne, domnilor medici, sărutul și țigara și ne distrugeți farmecul vieții!” Se pare că autorul textului, vreunul dintre colaboratorii ziarului, era foarte supărat pe medici, care i-au atras atenția asupra efectelor nocive ale fumului de țigară…
În mod obsesiv, dar pe deplin meritat, ziarul revine și în acest număr, la rubrica elocvent intitulată ,,Ecouri”, cu un subiect de-acum binecunoscut, cel al necesității prelungirii sezonului, până la data de 15 septembrie: ,,Acum când vizitatorii își petrec ultima lună a vacanței în Slănicul Moldovei, când vremea în această stațiune e superbă și când ospitalitatea și îngrijirea sunt cu totul ireproșabile, credem oportun a aminti, încă o dată, acel punct din programul nostrum, referitor la prelungirea sezonului balnear, până la 15 septembrie. Tot ceea ce am invocat în această privință se poate constata acum, în luna august, când nimic, dar absolut nimic, nu face ca sezonul să fie închis. Chestiunea aceasta, a prelungiirii sezonului în Slănicul Moldovei, o supunem din nou atenției, acum, la încheierea actualului sezon, ea urmând să figureze și pe viitor, între obiectivele principale pe care le vom pune în discuție la reapariția noastră din viitorul sezon”.
Farmecul irezistibil al Slănicului i-a determinat pe mulți dintre vizitatorii stațiunii să exploreze împrejurimile, chiar și noaptea, așa cum reiese din miniarticolul ,,Excursie nocturnă”, de la rubrica ,,Ecouri”. Pe de altă parte, se pare că reportajul publicat în premieră și intitulat ,,Cascada în timpul nopții” să fii contribuit la creșterea interesului pentru plimbări tot mai dese în mijlocul naturii, chiar și nocturne: ,,Marți, pe la ora nouă seara, din inițiativa unui comitet format din mai mulți vizitatori ai băilor, s-a organizat o plăcută și original excursie, până la Cascada Slănicului. Excursioniștii, în cea mai mare parte doamne, au pornit din parc însoțiți de lăutari, care au cântat pe tot parcursul plimbării. Se formase un cortegiu lung, care șerpuia încet pe șoseaua albă din întunecimea pădurii. Pe platoul cascadei, la lumina slabă a unor felinare, câțiva joacă Baba-oarba, făcând mare haz, apoi în sunetul unui vals fermecător se dansează cu multă înviorare. Pe la ora 11 noaptea, toți drumeții s-au întors în parc, de unde s-au risipit mulțumiți de originala excursie făcută”.
La doi ani de la inaugurarea Cazinoului din Cosntanța (15 august 1910), redacția ziarului îi îndeamnă pe vizitatorii Slănicului, care după ce vor admira frumusețile stațiunii, să nu neglijeze a vizita prima și cea mai strălucită ,,stațiune maritimă”, Constanța: ,,În acest oraș, atât de fermecător și binefăcător, printre celelalte podoabe și daruri ce se pot găsi, mai există și minunatul Cazinou, supranumit pe drept cuvânt, `Perla Mării Negre`. Tot ce-i select, distins, bogat, cult și artist, își dă întâlnire în acest Cazinou, unde, prin variate petreceri, sporturi splendide și atracții neîntrecute, fiecare trăiește clipe fericite, care în veci nu se vor uita… Îndemnăm, deci, din nou, pe vizitatorii Slănicului și pe toți cititorii noștri să viziteze Constanța și Cazinoul de acolo”.
Dr. Brădescu, directorul general al Serviciului sanitar a fost în cursul ultimei săptămâni, oaspetele Slănicului, față de care și-a exprimat întreaga admirație. Dar vizita sa a avut și un scop lucrativ, întrucât a întreprins și câteva inspecții sanitare în stațiune, fiind însoțit de dr. Manea, medicul primar al județului Bacău, dr. Glineanu și dr. Tulbure, inspectori sanitari, precum și de medicii Andrei Antoniu, C. Pastia și Mironescu, din partea Corpului medical al Slănicului.
Din paginile ziarului mai aflăm că Lista de subscripție deschisă pentru construirea unei noi biserici în stațiune și care se află în păstrare la dl Gheorghe V. Mihăilescu, casierul băilor, ,,este zilnic acoperită de numeroase semnături din partea vizitatorilor caritabili și de inimă ai Slănicului” și că, totodată, sumele adunate vor fi depuse la Casa Centrală a Epitropiei, iar numele tuturor celor care își vor aduce contribuția la acest măreț deziderat vor fi trecute în ,,Condica de aur donatorilor”, care ,,va rămâne pentru veșnica păstrare în arhivele așezămintelor Casei `Sf. Spiridon`”.
Din păcate, stimabila doamnă Lucreția Ivașcu, soția epitropului C. I. Ivașcu, a fost păgubită de suma de 302 lei aflată într- geantă pe care a uitat-o în loja teatrului din incinta Cazinoului, în seara zilei de 31 iulie. ,,E mai mult ca sigur că distinsa doamnă a uitat această geantă într-o lojă de la teatrul Cazinoului, unde asistase la o reprezentație. Și într-adevăr, pare inexplicabil cum însemnata sumă a putut fi sustrasă cu atâta repeziciune. Domnul comisar de poliție, Teodoru, care a anchetat cazul, a vestit Parchetul din Bacău despre cele petrecute”. Iată că și la case mai mari se întâmplă astfel de lucruri, mai ales…
Printre vizitatorii de seamă ai stațiunii sosiți între 28 iulie – 5 august 2019 și prezentați în acest număr al ziarului, le regăsim pe Aneta Coandă, cazată la Hotel ,,Cerbu”, Margareta Poni, cazată la Hotel ,,Racoviță” și Alexandrina Boerescu, cazată la Hotel ,,Racoviță”.
Aneta Coandă a fost sora celebrului academician și inginer aeronautic, Henri Coandă, pionier al aviației, inovator, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele. Ambii au fost copiii generalului Constantin Coandă, alături de ceilalți patru frați, Ion, Petre, Zoe și Alina. Aneta Coandă a fost căsătorită cu Constantin Dobrescu, colaborator al lui Octavian Goga la Ministerul Cultelor şi Artelor. Tatăl ei, Constantin Coandă (1857 – 1932), a fost militar de carieră (cu gradul de general de armată), iar la momentul Marii Uniri de la 1918 a îndeplinit funcțiile de prim-ministru al României și ministru al Afacerilor Străine. A mai fost și președinte al Senatului în două perioade, respectiv 1920 – 1921 şi 1926 – 1927. Generalul Coandă a fost și unul dintre bunii prieteni ai celebrului inginer Eiffel, autorul vestitului turn din Paris, la a cărui inaugurare, în 1889, a participat purtându-l de mână pe micuţul Henri Coandă (cf. https://mvu.ro/delegatia-romaniei-la-conferinta-de-pace-de-la-paris).
Margareta Poni (1889 – 1973) a fost o reputată chimistă, fiica savantului Petru Poni, fondatorul Școlii românești de chimie. Inițial, aceasta a urmat Conservatorul de Muzică și Școala de Sculptură la Paris, fiind unul dintre autorii machetei sculpturii „Cristos Mântuitorul”, din Rio de Janeiro, sculptînd mîinile și bustul, în timp ce capul statuii a fost realizat de Gheorghe Leonida. Statuia este situată pe muntele Corcovado, la peste 700 m, cu o înălțime de 30 m și reprezintă un simbol al orașului brazilian, fiind și una dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume.
Chimistă renumită, pedagog, cercetătoare și fondatoare a Filialei Iași a Academiei Române, Margareta Poni a lăsat o amprentă deosebită în istoria științei și educației. Astfel, pentru întreaga sa activitate didactică și de cercetare desfășurată timp de aproape patru decenii, a fost distinsă cu titlul de ,,Profesor Emerit”. În 1971, Margareta Poni și-a donat casa Consiliului Popular al orașului Iași, cu scopul de a fi organizată ca muzeu memorial dedicat familiei Petru Poni (articolul ,,Margareta Poni, comemorată la Muzeul `Poni-Cernătescu` din Iași”, de Gabriela A. Rusu, publicat pe site-ul ,,cuzanet.ro”, 18. 11. 2023, la https://www.cuzanet.ro/academic/general/margareta-poni-comemorata-la-muzeul-poni-cernatescu.html).
Alexandrina Boerescu a fost fiica cunsocutului librar și editor, Ioan V. Socec și soția lui Constantin Z. Boerescu, unul dintre generalii Armatei României între anii 1906 – 1915, veteran din Războiul de Independență al Românei.
Text adaptat, adnotat și completat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile de epocă publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și altele.
Foto 1: General Constantin Coandă, tatăl Anetei Coandă, site-ul ,,Muzeul Virtual al Unirii”, la https://mvu.ro/delegatia-romaniei-la-conferinta-de-pace-de-la-paris/
Foto 2: Margareta Poni (fotografie montată pe support de lemn), site-ul ,,clasate.cimec.ro” (Bunuri culturale mobile clasate în Patrimoniul Cultural Național), la https://clasate.cimec.ro/Detaliu_en.asp?tit=fotografie–Margareta-Poni&k=21AF79F185384EAD94F56775F22391D4. Deținător: Muzeul Științei și Tehnicii ,,Ștefan Procopiu”, Iași
Foto 3: General Constantin Z. Boerescu, fotografie de cabinet din sec. XIX, site-ul ,,okazii.ro”, la https://www.okazii.ro/fotografie-de-cabinet-de-sec-19-general-constantin-z-boerescu-a219718017, soțul Alexandrinei, fostă Socec
Mențiuni: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj. În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil; adaptarea, adnotările și completările la toate numerele din colecția acestui unic și inedit ziar sunt menite să întregească și să lămurească multe informații și aspecte din viața cotidiană a stațiunii, ca și a personalităților vremii, care nu au fost în totalitate prezentate în paginile ziarului, tocmai pentru faptul că acestea erau cunoscute de lumea de atunci, în speță de cei din zona Moldovei, de unde veneau și cei mai mulți dintre vizitatorii stațiunii.
(Va urma)
