Se împlinesc astăzi 40 de ani de la marele seism din 4 martie 1977. Ca o coincidență bizară, o aplicație pentru dispozitivele mobile a anunțat eronat, ieri, iminența unui nou seism, de 10 grade și i-a avertizat pe oameni să se pună la adăpost, sub grinzi. Aberația a fost însă devoalată, dar a produs panică printre mulți dintre utilizatorii aplicației.
Însă în 4 martie 1977 nu a fost nici o glumă. Unda de șoc a lovit la ora 21.22. Cutremurul a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter și a durat 55 de secunde. În întreaga țară s-au înregistrat 1.578 de victime, din care 1.424 numai în București. Au fost peste 11.300 de răniți și aproximativ 35.000 de locuințe s-au prăbușit. Unda de șoc a fost orientată pe direcția sud-est, de la Zimnicea spre Iași, dar a fost resimțită din Balcani și până la Moscova.
În Bacău nu s-au înregistrat victime, dar mai multe imobile au fost grav afectate. Printre acestea s-au numărat clădiri de pe străzile Nicolae Balcescu sau Mărășești, unele fiind ulterior demolate. Tot în timpul seismului a căzut aproape în întregime acoperișul Universității din Bacău. În anii următori au mai fost câteva cutremure puternice: 30 august 1986 (magnitudine 7,1 grade pe scara Richter), 30 mai 1990 (6,9 grade), 31 mai 1990 (6,7 grade), care au slăbit și mai mult structura de rezistență a imobilelor.
În toți acești 40 de ani, autoritățile au bătut pasul pe loc în privința consolidării imobilelor. Au fost efectuate expertize, blocurile au fost încadrate în diferite grade de risc seismic și urgențe de consolidare, dar lucrări s-au facut la un singur bloc, Mărășești 11. Celelalte au probleme mari în continuare, iar un cutremur mai puternic poate provoca pagube materiale importante, dar și pierderi de vieți omenești.
Anul trecut, autoritățile locale au anunțat că s-au primit câteva sute de mii de lei pentru studiile de fezabilitate necesare consolidării blocurilor cu bulină, și de atunci se tot lucrează la ele. Între timp, o mulțime de spații comerciale de la parterul acestor blocuri au tras obloanele, fiindcă legea nu le mai pewrmite să funcționeze.
Connform unor studii care au fost public prezentate pe site-ul Consiliului Judeîean Bacâu, dar care „ntre timp au fost retrase, în municipiul Bacău ar exista 94 de imobile cu structura de rezistență șubrezită de cutremurele din ’77, ’86 sau ’90, expertizate și încadrate în diferite grade de urgență pentru a fi consolidate. Blocurile încadrate la urgența 1 sunt: Războieni 23, Mihai Eminescu 7B, Nufărului 42, Aleea Parcului 1, Războieni 50, N. Titulescu 26, Războieni 28, Mihai Eminescu 18, Nicu Enea 48, Mărășești nr. 4, 7, 9, 10, 12. Alte 38 de imobile sunt incadrate la urgența 2, iar alte 42 de imobile sunt încadrate la gradul de urgență 3.