5 noiembrie 2024

4 august, 4 ani la Podu’ cu Lanțuri

În urmă cu exact 4 ani, apărea în peisajul băcăuan o locație care avea în timp să câștige încrederea oamenilor și o imagine foarte bună. Lansarea din urmă cu 4 ani avea loc chiar de Ziua Internațională a Berii (care în fiecare an este la altă dată, aceasta fiind sărbătorită în prima zi de vineri a lunii august – n.r.), un lucru de bun augur și care promitea o dezvoltare armonioasă a noii locații care avea să încânte mii de băcăuani. Astăzi, Podu’ cu Lanțuri împlinește 4 ani și sărbătorește în stil propriu, cu meniuri alese și muzică de calitate, împreună cu toți cei care vor să le treacă pragul.

Pentru o mai bună cunoaștere a tot ceea ce înseamnă Podu’ cu Lanțuri am stat de vorbă cu administratorul unității, Răzvan Boldor, care din capul locului a precizat că Podu’ cu Lanțuri este un brand care practic susține orașul, fiind un punct turistic, un punct de atracție, care oferă mai mult decât un loc în care se mănâncă și îți oferă o cameră de hotel. Podu’ cu Lanțuri impresionează din prima, fiind un loc boem, cu un aer medieval și o arhitectură deosebită. Administratorul de aici ne-a povestit că în spatele a tot ce se vede la Podu’ cu Lanțuri a fost o muncă colosală și probabil nu ar ajunge o zi să ne povestească despre toți oamenii care au avut un aport la ridicarea acestui punct de atracție din Bacău.



„Ion Neculcea, patronul nostru, este cel care a avut ideile, este cel care și-a dorit ca acest loc să prindă viață și să arate așa cum este acum. Apoi trebuie să subliniem aportul foarte important al arhitecților Geo Cortez și Doru Anghel și Ion Neculcea Jr. Totul a durat aproape patru ani iar în ziua de astăzi ne bucurăm de patru clădiri: hotelul de 4 stele, vila Antanta de 3 stele, vila Alsace de 3 stele și Salonul de Evenimente de aproximativ 500 de locuri, care e un concept nou, un weeding bar”, a explicat Răzvan Boldor.

Mai precis, la Podu’ cu Lanțuri în hotel sunt 31 de camere de 4 stele, în Vila Antanta sunt 3 camere și un apartament de 3 stele și în Vila Alsace sunt 12 camere de trei stele, tematice, fiecare fiind deosebită. Pe lângă toate acestea există și 8 puncte de cazare în Wedding Bar.

Punctul forte al locației poate fi considerat terasa Podu’ cu Lanțuri, care chiar dacă este în oraș poate fi ușor catalogată și extraurbană, un loc cu aer curat și plin de verdeață. „Pentru noi, fiecare loc reprezintă câte ceva, spune Răzvan Boldor. Avem podul cu intrare spre fabrica de bere artizanală pe care o producem, avem partea de terasă propriuzisă suspendată, avem parte de ocnițe. Aici avem și moara cu apă de lângă zona unde se prepară mâncarea la ceaune.” Terasa de aici poate găzdui 200 de oaspeți. Mergând mai departe, am descoperit restaurantul cu aproximativ 80 de locuri, crama unde se pot veseli cam 60 de oaspeți, un pub cu aproximativ 50-60 de locuri, o turlă ce deservește tot ca restaurant cu 40 de locuri și o sală de conferințe. În toate acestea se pot organiza și evenimente private, toate în funcție de legile sanitare în vigoare.

Fără doar și poate, atracția de top poate fi considerată fabrica de bere artizanală, care este la vedere, prin pereți de sticlă, acolo unde se produc patru tipuri de bere: berea weizen, berea pils, berea roșie și berea neagră. „Momentan nu avem nicio bere la sticlă din alte mărci, dar vom avea bere la sticlă de la noi, producție proprie. O să începem să îmbuteliem și o să intrăm și pe piața de supermarket-uri”, ne-a destăinuit administratorul de la Podu’ cu Lanțuri care a specificat că această bere îmbuteliată aici va ajunge pe piață în aproximativ șase luni. Fabrica de bere artizanală de la Podu’ cu Lanțuri produce zece tone de bere pe lună, urmând să dubleze capacitatea de producție odată cu intrarea pe piața de supermarket, practic în acest moment fabrica funcționând la jumătate din capacitate.

Dacă, în princpiu, calitatea restaurantelor este date de bucătărie, lucrurile la Podu’ cu Lanțuri sunt privite altfel. „Noi privim lucrurile ușor invers. Lucrăm ca un motor. Cât ar fi bucătarul de bucătar, dacă serviciile nu sunt de calitate nu îl ridică pe el la adevărata valoare și la farfuria pe care o scoate din bucătărie. Și invers. Totul pleacă de la zâmbetul omului care te întâmpină la recepție și îți spune «bine ai venit!». Noi ne bucurăm de o bucătărie simplă aș spune eu, din punctul meu de vedere. Ne axăm pe un anume segment de clienți și vrem să facem mâncare bună”, a spus Răzvan Boldor. Aici e vorba de o bucătărie românească, dar poți găsi în meniu și alte specialități. Conceptul de aici este simplu: dacă sunt buni pe ceva să nu se întindă mai mult, chiar dacă bucătarii de aici nu sunt limitați și pot face față oricăror provocări. Ce este cel mai important este că tot ce se găsește în meniu permite un timp bun de servire, calitate și rulaj. Sigur, ar fi fost interesant să vorbim despre aceste feluri de mâncare, să punem în dificultate palile gustative, dar cred că e mult mai interesant să le descoperi la fața locului. Trebuie însă subliniat că, o parte din ceea ce veți găsi în meniu sunt produse proprii, făcute după rețetele casei, și ne referim aici la mici, cârnăciori, coaste….

Evenimentele de Podu’ cu Lanțuri sunt de toate felurile, adresabilitatea fiind pe un anumit segment de clienți. „De-a lungul timpului am încercat să creăm ceva sustenabil. Am încercat să investim pe lângă mobilier și în oameni. Avem o echipă bună, avem câte un om bun pe fiecare post. Eu sunt administratorul locației și le-am spus oamenilor că nu caut personal căruia să-i fiu șef. Oamenii mei au libertatea să ia decizii. Suntem o echipă și vrem împreună să construim ceva bun, de calitate”, a precizat administratorul de la Podu’ cu Lanțuri.

Cu excepția anului trecut, când pandemia a lovit în toată lumea, la Podu’ cu Lanțuri s-a cunoscut afluxul de clienți. Și de fiecare dată au apărut oameni noi, care, au auzit despre calitatea de aici. Și așa au ajuns clienți fideli. „Pe lângă cei care vin șe a n-a oară, vin și alții pe lângă ei. Sunt foarte mulți cei care în această perioadă se întorc din străinătate, acasă în vacanță. M-am bucurat zilele trecute de mesaje venite din străinătate pentru rezervări. Sunt oameni care lucrează înafară și vor să vină să petreacă un timp bun, de calitate, împreună cu cei dragi de acasă, aici la noi. Am avut făcute rezervări chiar și cu două-trei luni înainte”, a mai povestit Răzvan Boldor.

Sigur, o să privim un pic și înainte și am dorit să aflăm câte ceva despre strategia de dezvoltare pe viitor. Astfel, administratorul de la Podu’ cu Lanțuri a vorbit despre creșterea noului salon Wedding Bar, pe care îl consideră primordial. Apoi planurile sunt îndreptate spre mărire capacității terasei și un loc de joacă pentru copii. Cu alte cuvinte, totul e promițător. Mai mult decât atât, la Podu’ cu Lanțuri lucrează cu contract de muncă 43 de angajați, ceea ce spune multe despre seriozitatea acestui loc. Pe finalul întâlnirii pe care am avut-o cu Răzvan Boldor, administratorul de la Podu’ cu Lanțuri a ținut să evidențieze că: „piața de la noi din oraș a crescut pe partea aceasta de servicii și mă bucură foarte tare că perioada grea prin care cu toții am trecut, atunci cînd a trebuit să ne reinventăm, să ne redescoperim, pe noi cei din HoReCa ne-a unit. Avem o asociație de HoReCa în care nu suntem foarte mulți membri, dar consider că am bifat pe cei mai buni din Bacău pe parte aceasta, și nu mai suntem concurență ci luptăm împreună pentru aceiași cauză. Toate acestea au dus la creșterea calitativă a serviciilor în oraș ceea ce consider eu că este cel mai important pentru comunitate și pentru dezvoltare.”

La aniversarea de 4 ani, astăzi se petrece ca în fiecare an. Astfel, de la ora 17.00, muzica și meniurile delicioase se vor împleti armonios la Podu’ cu Lanțuri. Pe lângă refrenele celebre asigurate de formația Moisă Band, bucătarii de la Podu’ cu Lanțuri vă vor răsfăța cu produse tradiționale, gustările produse în casă, vor fi aprinse focurile și vor sfârâi tigăile și ceaunele. Mici, cârnăciori, tochitură moldovenească, gulaș, saramură de păstrăv…și era să uit de berea bună. Așadar, atmosferă de petrecere de neratat. Iar noi nu mai spunem decât atât: La Mulți Ani Podu’ cu Lanțuri!

 




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
spot_img

Alte titluri

spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri