Pentru a nu vă ţine în suspans, vă spun de la început că prima cifră reprezintă pensia medie netă în sistemul public de pensii, iar a doua, este pensia netă a unui judecător de la CSM. Posibil şi de la CC, şi de la ÎCJ.
La acest nivel sunt pensiile, acesta este raportul calculat în România. Să vedem cu salariile cum stăm, care este raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare, cu excepţiile de rigoare. Salariul minim brut lunar este, de la 1 octombrie 2023, de 3.300 lei, iar cel net, de 2.079 de lei. Să luăm doar un exemplu (despre salariile magistraţilor am tot vorbit), toţi cei cinci şefi de la Autoritatea de Supraveghere Financiară încasează salarii cuprinse între 13.000 şi 15.000 de euro/lună. Şi nu 12 salarii, ca aproape peste tot, nu, dumnealor încasează, spun sursele, 16 salarii/an. Cum, de ce, cum este posibil? Evident că totul este legal. Sigur că mai sunt alte zeci de exemple, alte „asefeuri”, cu atribuţii subţiri şi salarii astronomice, însă mă opresc aici, deoarece am mai auzit una: Pe rolul instanţelor s-au aglomerat cererile depuse de judecători pensionari, care cer şi indemnizaţia de pensionare, la care legea le-ar da dreptul. După statutul propriu, acoperit de o lege, magistraţii aveau dreptul la o primă de pensionare, egală cu şapte salarii. Se pare că aplicarea acestei prevederi a fost suspendată, de la această regulă fiind exceptaţi judecătorii de la Curtea Constituţională. Acum, foştii magistraţi pensionari, de la instanţele inferioare, cer colegilor lor aflaţi încă „în pâine” să le facă dreptate. Mai clar, în funcţie de salariul lunar, magistraţii vor încasa o primă în jur de 30.000 de euro, cum a primit o fostă judecătoare a CC, anul trecut. „Prima de pensionare” a unui judecător mediu, de nivelul Tribunalului, echivalează cu pensia medie, pe cinci ani, a unui cetăţean român, contributor 35 de ani.
Să nu se înţeleagă că este ceva ilegal, că s-au făcut abuzuri, nu, totul este perfect legal, în baza unor legi din România, propuse, discutate şi aprobate de parlamentarii români, care dorm sau lipsesc cu lunile de la şedinţele camerelor parlamentare, astfel că unele legi (voit sau din neglijenţă) trec tacit prin Parlament, deoarece nu au fost discutate şi aprobate în termenul legal. Mai adăugăm aici calitatea discutabilă a unor parlamentari, scoşi din pălărie de conducerile partidelor, fără studii sau cu studii incomplete, făcute de la „mare distanţă”, care nu pricep nimic şi nici nu-i interesează ce se propune şi ce se votează.
Şi, în aceste condiţii, cine nu şi-ar cere drepturile, că, se vede, de un drept este vorba.
