15 noiembrie 2024

3 idei pentru amenajarea unui spațiu de relaxare în grădină

Viața la casă îți aduce o serie de avantaje pe care este greu să le treci cu vederea și de care e păcat să nu profiți la maximum. Nevoia de intimitate, de relaxare și de crearea unui spațiu doar al tău, în mijlocul naturii de acasă este unul dintre aspectele de care nu te poți lipsi dacă ai o grădină.



Sursa foto: pexels.com

Indiferent că îți dorești să te ascunzi pentru câteva momente de liniște sau vrei să amenajezi o grădină ca-n povești, ai nevoie de un spațiu de relaxare. Iată câteva idei, sfaturi și recomandări pentru a-l pune la punct:

1.  Spațiu de relaxare cu hamace și balansoare

Balansoarele și hamacele sunt opțiuni ideale pentru o amenajare rapidă, fără mari bătăi de cap și prietenoase cu majoritatea bugetelor. Acestea sunt ideale dacă nu vrei să instalezi și materiale pentru o pardoseală din lemn sau piatră.

Poți alege diverse modele de leagăne de grădină de pe FAVI.ro, atât pentru două persoane, cât și seturi mai mari, pentru a organiza seri cu familia și prietenii.

În fața balansoarului sau a leagănului poți include și o masă pe care să servești cafele sau chiar un brunch. Asigură-te că materialele din care sunt confecționate piesele pentru grădină sunt rezistente la umezeală și alte condiții meteo similare. În caz contrar, instalează și o umbrelă sau o pergolă deasupra zonei de relaxare.

2.  Spațiu de relaxare multifuncțional

O curte generoasă este ideală pentru a amplasa atât o zonă de relaxare, cât și un spațiu în care cultivi legume și plante aromatice. De asemenea, poți instala și un spațiu de joacă pentru copiii tăi sau ai prietenilor. Posibilitățile sunt multiple, așa că nu te limita la un colț folosit în acest scop, dacă ai o curte foarte mare.

Instalează și o zonă de făcut grătar, acoperită de un acoperiș de terasă și chiar o masă de ping pong sau biliard. În timpul sezonului cald, distracția se poate muta în curtea ta.

3.  Spațiu de relaxare tip lounge

Dacă ești o persoană căreia îi place să petreacă mult timp în aer liber, cel mai probabil preferi să lucrezi de asemenea de pe o terasă. Ei bine, dacă amenajezi un spațiu de relaxare tip lounge, te poți bucura de o senzație ca la birou, dar și ca în vacanță.

Ce poate fi mai liniștitor decât să găsești confortul pe care ți-l oferă propria curte, dar să fii productiv și inspirat. Alege scaune pliabile sau șezlonguri, fotolii tip bean bag din material impermeabil, dar și o canapea pentru terasă pentru mai mult confort.

În cazul în care ai și o piscină în curtea casei tale, poți să-ți prepari băuturi tropicale, care îți amintesc de vacanțele care urmează, chiar înainte de a-ți lua concediu.

Scopul zonei de relaxare din grădină este să-ți ofere un moment de repaus, indiferent de dimensiunile spațiului pe care îl ai la dispoziție. Poți chiar să instalezi câteva scaune în jurul unei mese mici rotunde și să te retragi în mijlocul florilor și plantelor.

 

 

 

 




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014