Satul meu, ca o icoana
Ziua Crucii, o mare sarbatoare a crestinatatii a prilejuit pentru enoriasii din Luncani o clipa de reculegere, de inchinaciune si rugaciune la biserica din sat, dar si o intalnire de suflet cu un fiu al satului, care a dorit din tot sufletul lui curat sa faca o bucurie si sa daruiasca satenilor lui, prietenilor si vecinilor ultima lui isprava artistica: albumul de pictura naiva Lada de zestre. Ion Maric, ca despre el este vorba, si-a lansat astfel volumul chiar in mijlocul personajelor sale, in satul in care s-a nascut, a copilarit si a creat ani buni. Au vorbit despre copilul Maric, despre taranul si pictorul Ioan Maric, “Badita”, preotul paroh Vasile Ginju si sculptorul Mihai Popa. “Ioan Maric a venit astazi in satul sau, la biserica noastra, cu inima si sufletul deschise, cu dragostea copilului si sfintenia adultului, a venit sa ne daruiasca o comoara, comoara zidita din creatiile sale. S-a nascut in Luncani si a dus in tara si in lume traditiile, obiceiurile din satul sau transpuse pe panza, unde taranul este privit cu iubire, cu ironie, cu bucuriile si necazurile sale, dar si cu metehnele, defectele sale. Este Creanga al nostru, este cetateanul nostru de onoare pe care il asteptam mereu in prag. Sa ne traiesti, «Badita»!”, a spus dupa slujba preotul Vasile Ginju.
Al treilea album al pictorului naiv Ioan Maric aduna intre copertele sale fotografii de familie, fotografii ale pictorului cu mari personalitati ale Romaniei, dar si ale Europei, iar in partea a doua sunt copii ale celor mai frumoase tablouri realizate in ultimii ani. Este o mica bijuterie artistica (albumul a aparut la Editura Vicovia, conceptia grafica a copertelor apartine lui Viorel Ioan Cojan), un dar nepretuit pentru satenii lui, dar este inchinat si parintilor si mentorilor sai, pictorii Ilie Boca si Gheorghe Velea. Prezent la manifestare, prietenul si colegul de banca sculptorul Mihai Popa si-a amintit episoade din copilarie, de framantarile prietenului sau pentru a-si alege calea proprie in arta. “A inceput de mic sa lucreze, iar noi ne amuzam de desenele lui in carbune. Si-a gasit singur drumul in arta, ceea ce nu a fost usor, in conditiile extrem de grele si complexe ale acelor timpuri. Ioan Maric este, o spun specialistii, criticii de arta, cel mai mare pictor naiv al Romaniei si unul dintre pictorii naivi importanti ai lumii, insa a ramas acelasi copil sugubat, hatru, fin observator al vietii de la tara. Ion Maric nu este un om bogat, nu a facut avere, insa bogatia lui sunt picturile sale care umplu muzeele lumii, colectiile particulare, multe dintre ele oferite ca semn al multumirii aduse Creatorului pentru harul cu care l-a inzestrat. Lucrarea lui ne indeamna la dragoste, credinta si iubire.” Nu au lipsit de la sarbatoarea artei naive, de la invitatia lansata de fiul satului Luncani prietenii din copilarie, vecinii de pe ulita care acum ii poarta numele, rude apropiate, reprezentanti ai Primariei comunei Margineni, al carei Cetatean de Onoare este, curiosi si bucurosi ca au ocazia sa-l revada pe cel care le-a facut satul cunoscut in lume prin creatiile lui. Albumul contine in deschidere un mesaj de credinta, o poveste fara sfarsit, care poate fi citita in trei limbi, insa noi, dupa cum a afirmat preotul Ginju, o citim “in romaneste”: “Sunt mai emotionat astazi decat am fost la prima mea mare expozitie. Nu m-am simtit asa bucuros nici cand am fost in Parlamentul European, la Consiliul Europei sau atunci cand am deschis expozitia de la Casa Poporului. Lansarea albumului «Lada de zestre» in satul meu, in biserica satului unde m-am inchinat pentru prima data, m-a ajutat sa imi revad copilaria, oamenii alaturi de care am crescut, dar destinul ne-a despartit temporar, a spus pictorul Ioan Maric. Lor le multumesc pentru puterea mea de a crea, de aici imi trag seva, aici sunt personajele tablourilor mele. De aici am urcat pe simezele lumii obiceiurile si traditiile noastre populare, cu cele trei momente ale trecerii noastre prin viata, nasterea, cununia si inmormantarea. Lor le multumesc, cum la fel multumesc sotiei mele Niculina, care a fost alaturi de mine intreaga viata, m-a sprijinit, fiind «al treilea ochi» al meu. Sunt putin mahnit ca nu pot sa le daruiesc tuturor cate un album, insa sunt sigur ca il vor vedea seara la poarta impreuna, la scoala, la biserica, la priveghi sau poate la horele satului”, ne-a declarat „Badita” la plecarea din Luncani.
