„Vreau intâi o cariera, apoi o familie!”
Anca nu a avut norocul sa se nasca intr-o familie obisnuita. Totul s-a schimbat pentru ea in urma cu cinci ani, când a fost dusa de parintele ei la manastirea din Izvoare. Acum e studenta la Stiinte Economice, locuieste in Centrul de Integrare a Tinerilor Betania si are toate sansele sa-si construiasca un viitor frumos. Alaturi de ea, la Betania sunt ocrotite inca 27 de tinere.
Privirea inteligenta si patrunzatoare a Ancai o face sa semene cu un director de banca pentru care nu pot exista compromisuri, la semnarea unui contract. De altfel, are toate sansele sa ajunga in acest post, cândva, chiar daca acum, la 20 de ani, e aici: in Centrul de Integrare a Tinerilor (CIT) Betania. Tineri pentru care nu exista alta solutie. Tineri care nu au avut norocul sa se nasca intr-o familie obisnuita. “Mama era alcoolica, iar tata, din cauza asta, era nervos si devenea adesea violent, marturiseste Anca, dând din umeri, usor obosita, ca in fata unei fatalitati. Nu-mi dadeam seama ca mama bea, când eram mica, dar ma intorceam de la scoala cu inima strânsa. De multe ori, nu gaseam nici mâncare, nici curatenie, iar asta putea sa dureze câteva saptamâni.” Tatal ei, care lucra in constructii, venea seara istovit de munca si in fata acestui spectacol – o sotie incoerenta, anesteziata, doua fetite flamânde, o casa vraiste – ii sareau mintile de suparare. La inceputul clasei a IX-a, tatal a luat-o de mâna pe Anca si a dus-o la mânastirea din Izvoare. S-a gândit ca e singura solutie ca fetita sa invete carte. “Eram 12 fete in mânastire. De Craciun, ne duceam cu colindul in Bucuresti, la surorile din congregatie, la preoti si in diverse institutii, insotite de sora Valeria. Era foarte buna cu noi. Banii erau ai nostri, câstigam cam 120 de lei fiecare”, marturiseste Anca. E studenta la Facultatea de Stiinte Economice si va locui inca doi ani la CIT Betania. Chiar daca aici e fericita, nu i-a uitat pe parinti si, din când in când, mai ales in vacante, ii viziteaza. “Azi ne ducem sa-i ajutam sa culeaga porumbul.” Cade pe gânduri, trista, si plimba aratatorul pe masa desenând cercuri imaginare.
„Acolo era cald si aveam hrana”
Ochii frumosi ai Ancai nu se incrunta nici macar atunci când evoca trecutul, cu atât mai putin acum, când descrie prezentul. Are si un prieten, “un om foarte bun”, “foarte respectuos”, sustine Claudia, asistentul social al CIT, dar mai ales “foarte calm”, adauga Anca, insistând ca aceasta e calitatea pe care o apreciaza cel mai mult. Si cum ar putea fi altfel de vreme ce din copilarie ii rasare in minte, uneori, imaginea unui tata furios, care striga si loveste in nestire. Din acelasi motiv, “familia e pe primul loc, o familie armonioasa, iubitoare, apoi vine profesia, cariera. Si cred ca le voi avea pe amândoua!” spune Anca. Lacramioara, colega ei de camera, se afla la “Betania” de peste un an. Viata tinerei s-a derulat intr-un centru de plasament din cauza ca in 1987, anul nasterii ei, tatal a murit. Ramasa fara sprijin, mama nu a mai luat-o acasa. Din Maternitate, Lacramioara a ajuns in Complexul Profamilia unde, sustine ea, chiar a fost fericita. “Aveam unde locui, aveam un acoperis deasupra capului! Stiam ca altii nu au! Cel mai mult imi placea ca era cald si aveam hrana. Si imi placea sa am grija de copiii mai mici”, marturiseste fata blonda, cu ochi albastri, mereu zâmbitori si plini de lumina.
Copilaria, „cu bune si cu rele”, i-a placut!
Lacramioara era un fel de baby-sitter pentru ceilalti si asta ii umplea viata cu dragoste. “Iubeste foarte mult copiii si este, la rândul ei, iubita de copii”, explica Mihaela, psihologul CIT. Si in compania in care lucreaza “e om de baza in echipa”, e ordonata, harnica si binevoitoare. Imi arata cu mândrie camera ei, in care jucariile ocupa, inca, un loc important. Deocamdata, are o singura dorinta “Sa ma fac sanatoasa!” A fost operata la urechea stânga si, nu peste multa vreme, va fi operata si la cea dreapta, asa ca intr-o buna zi va scapa de suferinta. Si Stefania s-a plimbat de la un centru la altul. Din Maternitate a ajuns direct in Leaganul nr. 2, iar de aici la Centrul “Henri Coanda”, la Profamilia, inca o data la CP 2 si inapoi la Profamilia. La sase ani a aflat ca baietelul cu ochii negri, imensi, e fratiorul ei: “Eram in aceeasi grupa, dar nu stiam ca suntem frati. Pentru mine a fost foarte important ca nu eram singura.” Stefania a invatat la Liceul “Grigore Antipa”, iar acum urmeaza o scoala postliceala de asistente medicale. Prioritatile sunt, pentru ea, foarte clare: “Vreau intâi o cariera, apoi o familie. Aceasta e ordinea!” Sustine ca a fost si este fericita, chiar daca a trait fara parinti. “Cu bune si cu rele, mie mi-a placut copilaria mea! Altii au o viata plina de lipsuri, eu nu ma pot plânge. Iar acum, in momentul asta, privesc inainte. Voi avea o profesie frumoasa si voi reusi in viata. Nimic nu ma va impiedica!”
Centrul de Integrare a Tinerilor (CIT) apartinând Asociatiei Betania ocroteste 28 de fete cu vârsta intre 18 si 26 de ani. Sase sunt studente in Bucuresti si locuiesc intr-un apartament al fundatiei, iar 22 sunt in Bacau. Tinerele aflate in Capitala urmeaza facultati din domeniul stiintelor economice, stiintelor politice, psihologiei si pedagogiei. Dintre cele ramase acasa, zece au terminat o scoala speciala si lucreaza, doua sunt inscrise la universitate – una la stiinte economice, cealalta, la terapie ocupationala-, una urmeaza o scoala postliceala de asistente medicale, iar doua fac liceul la fara frecventa.
