Forţele de ordine angrenate în activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile dispuse în perioada stării de alertă, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, au continuat să acţioneze în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru siguranţa cetăţenilor.
În ultimele 48 de ore au fost desfăşurate acţiuni de informare a băcăuanilor cu privire la riscurile la care se expun prin nerespectarea măsurilor dispuse în această perioadă dar şi verificări prin care au fost identificate şi sancţionate situaţiile de nerespectare a prevederilor legale.
Cei 390 de poliţişti dar şi forţe din cadrul celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, împreună cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii de control care au acţionat în ultimele două zile, au verificat peste 600 de obiective şi peste 800 de mijloace de transport, din care 254 au fost mijloace de transport public în comun. Totodată, au fost legitimate peste 3000 de persoane, 250 dintre acestea fiind depistate că nu respectă măsurile de protecţie individuală.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 250 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 20 250 lei.
Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.