Sexul ca formă de supravieţuire

Cazul tinerei de la Oneşti, care a fost arestată pentru că şi-ar fi folosit fetiţa de numai nouă luni într-un spectacol de video-chat, trage puţin perdeaua de pe un subiect extrem de sensibil şi extrem de nebăgat în seama.

Fenomenul chatului erotic îl aflăm doar atunci când se întâmplă ceva spectaculos: ba o secretară s-a dezbrăcat în birou, ba o minoră a falsificat un buletin că să fie acceptată în sistem, ori cazuri de genul celui de la Oneşti. În restul timpului ne facem că nu observăm că există aşa ceva şi că sute de fete şi femei din Bacău îşi câştigă existenţa din această afacere. O



fi bine, o fi rău? Unii ar spune că nu e decât o altă formă a prostituţiei, ce-i drept, fără contact fizic cu clientul. Alţii ar spune că, până la urmă, într-o societate care oferă salarii de mizerie, ce să facă o tânără absolventă de liceu, să stea pe 10 milioane pe lună şi să lucreze câte 10 ore pe zi, eventual, să mai presteze gratis pentru patron?

Cert este că România este unul dintre furnizorii cei mai importanţi de materie primă pentru serviciile de videochat erotic din lume.

Milioane de dolari intră în fiecare lună în ţară, ca plată pentru fetele şi femeile care se dezbracă sau fac sex în faţa camerelor web. Banii n-au miros, într-adevăr, dar cum rămâne cu psihicul? Pentru că o activitate de acest gen nu are cum să nu lase urme.

Mai sunt celelalte urme: cele fizice. Înregistrările rămân. Se pot găsi chiar şi „la liber”. Cum ar fi, peste câţiva ani, în faţa unui posibil angajator, acesta să întrebe o potenţială angajată: „dumneavoastră sunteţi în pozele astea?” Sau, mai rău, copiii din scara blocului să-l întrebe pe fiul unei locatare: „nu vrei poze cu maică-ta dezbrăcată?”

Banii vin, într-adevăr. Banii sunt buni. Fac lumea să se învârtă. O tânăra din Bacău a primit un bacşiş de peste 1.000 de dolari la un singur show. Alta s-a mulţumit doar cu 10 pentru un sex oral prestat amicului prietenului ei. Te întrebi dacă merită.

Pentru cei cu o situaţie materială bună, cu casă, maşină şi job plătit mai mult decât decent, desigur, videochatul este blamabil.

Pentru cei care nu au viitorul asigurat de tati şi mami, însă, e un colac de salvare. Care-i ajută să-şi crească copiii, să pună o pâine pe masă.

Pentru că dacă chelneriţa de la cafeneaua dvs. preferată sau casieriţa de la supermarketul în care va faceţi cumpărăturile ar fi fost plătite decent, s-ar fi gândit bine înainte să completeze chestionarul de înscriere pe Chaturbate, Bonga sau Jasmine.