21 noiembrie 2024

Primarul care a dat agricultura pe administrația locală

Puiu Ciobanu, primarul comunei Dămienești, a ajuns să conducă comunitatea în urma unei glume. S-a întâmplat în urmă cu nouă ani, dar acum spune că după ce va finaliza acest al treilea mandat va renunța. Puiu Ciobanu fost agricultor, a candidat prima dată din partea Partidului Conservator, dar între timp a devenit membru ALDE.

-Sunteți la al treilea mandat de primar. Cum ați ajuns în această postură și ce făceați înainte de a conduce comuna Dămienești?
-Eu provin din mediul privat. Am fost agricultor și am avut o firmă cu 150 de angajați cu carte de muncă la care se adăugau câte 3-400 de zilieri. Firma mea a fost a doua societate comercială înregistrată în județ. Chestia cu primăria a fost un accident. Înainte se dădeau acele subvenții pentru campaniile de primăvară și le prindeam mai greu. Și la un moment dat am zis, în glumă, că voi candida eu ca să rezolv această problemă. Dintr-o glumă, au venit cei de la Partidul Conservator, cum era atunci, am candidat din partea lor și am ieșit primar.



-Fiind deja la al treilea mandat ați avut mai multe proiecte. Dacă doriți să ne vorbiți despre acestea…
-Da. Am avut foarte multe proiecte. Primul a fost accesat pe fostul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), un proiect integrat de 2,5 milioane de euro. A fost un moment neprielnic politic nefiind înregimentat în partidul potrivit. A fost prima mea decepție. Venind din mediul privat, pentru că am fost administrator de firmă foarte mulți ani, eram învățat să fac treabă…

-Se pare că vorbiți de un regret.
-Am un regret din cauza faptului că, proiectul de 2,5 mil. de euro pentru căminul cultural din satul Drăgești a fost respins, cămin pe care nu trebuia decât să-l reabilitez. Este singurul lucru pe care nu l-am înfăptuit și am în inima un gol, un sentiment de neîmplinire.

-Dacă acesta a fost proiectul nerealizat, ce alte reușite ați avut până în acest moment?
-Încă de la începutul primului meu mandat, mi-am propus să mă orientez în primul rând pe partea de infrastructură. Pentru acest lucru am avut proiectul integrat pentru apă și canalizare pe care l-am defalcat din primul proiect de 2,5 milioane de euro. La ora actuală suntem în stadiul de 90% la canalizarea realizată și 60% la apă. Momentan a trebuit să sistăm lucrările pentru o lună și ceva până vom identifica partea noastră de cofinanțare. Trecem apoi la Căminul de Bătrâni pe care l-am făcut împreună cu Grupul de Acțiune Locală, pe fonduri europene de 200.000 de euro și am împrumutat din Trezoreria Statului diferența până la 800.000 de euro, lucrare la care ne-a ajutat și Consilul Județean. Lucrarea este gata și va fi inaugurată la mijlocul lunii august 2017. Pentru că grădinița din satul Drăgești este într-o situație deosebită, funcționând într-o clădire monument istoric și nu putem interveni oricum pentru reablitare, împreună cu Consilul Local am luat decizia să construim o altă locație. Am pus totul pe un proiect pe PNDR 2 și în urmă cu puțin timp am primit aprobare. În decursul mandatelor precedente, în școala din satul Călugăreni am introdus centrale termice iar acum condițiile sunt ca la oraș, cu tot ce trebuie.

-Am ajuns cu discuția la subiectul școli. Câte unități de învățământ sunt în Dămienești?
-Avem o singură școală din cauza faptului că a trebuit să comasăm toți elevii în școala de la Călugăreni pentru ca toți copiii să beneficieze de condiții optime. Acolo avem și grădiniță și avem un număr de 292 de elevi la școală și 31 de copii la grădiniță. La noi este un paradox. Noi nu prea avem oameni de vârstă mijlocie în schimb, numărul copiilor este în creștere.

-Atingem un alt subiect, cel al populației active. Sunt locuri de muncă în comună?
-De când sunt eu primar s-au creat mai multe locuri de muncă. Acum, pe raza localității nostre, avem 38 de locuri de muncă, iar cu cei de la apă și canalizare plus cei de la gaz metan avem peste 50. Vor fi locuri de muncă în extragerea de gaze naturale, pentru că avem aceste resurse în zonă, în acest moment existând deja nouă sonde și se construiesc încă două. În ultima perioadă au început să vină tineri să se stabilească la țară, iar cei plecați în străinătate se întorc acasă. Aceștia au deschis tot felul de afaceri care implicit crează noi locuri de muncă.

-Câți locuitori sunt în Dămienești?
-La ora actuală suntem într-un moment mai puțin favorabil din acest punct de vedere, numărul locuitorilor de la noi fiind de 2091, asta în urma unui exod al multor locuitori care au emigrat în urmă cu patru ani în Germania. La timpul respectiv chiar au venit patroni de acolo în căutarea de forță de muncă și cel puțin 40 de familii de la noi au plecat în Germania. Alții au plecat în Italia…

-Suntem în perioada în care „stranierii” s-au întors acasă în vacanță. Se întâmplă acest lucru și la Dămienești?
-Sigur. Și sunt foarte entuziasmat pentru faptul că toți cei care au plecat și vin acasă aduc cu eu un suflu nou în comună. Și-au construit case frumoase, și-au făcut băi… deci avem nevoie și avem cerințe de apă și canalizare, comparativ cu alte comune unde cetățenii nu se dau în vânt după așa ceva. Nu mai spun că odată cu venirea lor și banii au o altă circulație prin comună, la toate nivelurile.

-Cum stați la capitolul sănătate?
-Bine. Avem un dispensar pe care l-am reabilitat încă din 2009. Chiar dacă suntem o comună mică, suntem acoperiți la toate capitolele. Avem și medic generalist și medic stomatolog cărora le oferim toate condițiile.

-Și să ajungem într-o zonă mai delicată, cea a banilor. Ce ne puteți spune despre buget?
-Singura dată când am simțit că suntem o comunitate a fost în urmă cu doi ani, când am primit și noi bani de la guvern. Atunci am avut un buget care ne-a permis să ne lansăm în proiecte. Am primit atunci 11 miliarde de lei vechi. Apoi, au venit în jur de câte 3 miliarde de lei vechi. Bani puțini, care nu ajung. Intrând în proiectul de apă și canal, tot bugetul de investiții a mers pe această parte, care era partea noastră de cofinanțare. Și nu mai rămânem cu nimic în condițiile în care ne-am fi dorit să anvelopăm școala de la Călugăreni. Degeaba am pus noi centrală termică dacă școala nu este izolată termic și pierdem căldura iarna. Iată, deci, că avem lucruri de făcut și pe care nu le putem realiza din cauza lipsei banilor.

-Care este cel mai important proiect pe care l-ați realizat în primele două mandate?
-Cred că este Căminul de Bătrâni. Era o ruină, o clădire din 1892. Apoi, am intrat și noi în proiectul acela de asfaltări din 2012-2014, dar nu l-am continuat pentru că era logic să terminăm canalizarea și rețeaua de apă și apoi să asfaltăm. Noi nu suntem ca în Bacău să ne permitem să stricăm asfaltul ori de câte ori dorim…

-Și până la sfârșitul celui de-al treilea mandat?
-Visul meu cel mai mare este să termin proiectul ăsta de apă și canalizare, după care să văd străzile asfaltate. Apoi, să rezolvăm problemele de la școală după care trebuie să ne orientăm pe partea de cultură, pentru că aici stăm puțin mai rău.

-Care considerați că este secretul reușitei dumneavoastră având în vedere că sunteți la al treilea mandat?
-Al treilea și ultimul, sper. Pentru că este prea mult. Eu am pus cărămizile și acum ar trebui să vină cineva să continue ce am început eu. Mai trebuie schimbați și primarii pentru că mai trebuie și sânge nou. Eu mi-am făcut datoria până într-o anumită etapă și cred că e timpul să mai las și pe alții. Secretul? Nu e niciun secret. Echipa. Am fost o echipă sudată, împreună cu viceprimarul și ceilalți consilieri, am muncit împreună, iar faptul că oamenii ne-au ales în continuare cred că vorbește de la sine.

DĂMIENEȘTI
La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plasa Fundul a județului Roman și era formată din satele Călugăreni, Dămienești și Pădureni, și din târgușorul Dămienești, având în total 1233 de locuitori ce trăiau în 322 de case. În 1968, a fost transferată la județul Bacău, satele Bătrânești și Rocna trecând la comuna Icușești din județul Neamț.
În comuna Dămienești se află biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din satul Drăgești, monument istoric de arhitectură de interes național. Biserica datează de la 1779. În rest, aici mai există două alte obiective incluse în lista monumentelor istorice din județul Bacău ca monumente de interes local, ambele clasificate ca monumente de arhitectură: biserica de lemn „Sfântul Nicolae” din satul Dămienești (și ea datând tot de pe la 1779) și școala din Drăgești (1909).




Descoperă mai multe la Desteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014