24 noiembrie 2024

Ferma copiilor Ovidenia, Arca lui Noe de pe dealurile Săratei

Povestea vie de la „Ovidenia Bacăului”

Asociaţia creştină de caritate şi ajutor „Ovidenia Bacău 2005” este o prezenţă vie în viaţa urbei noastre de mai bine de 12 ani. Acţiunile sale, atât cele de natură religioasă cât şi cele sociale, schimbă destinele băcăuanilor cărora li se adresează, persoane aflate în situaţii dificile.

Prin truda celor implicaţi, sub atenta coordonare a preotului Ovidiu Radu, lângă Cimitirul Sărata II, de câţiva ani se ridică ceea ce se doreşte a deveni un nou aşezământ social-filantropic, alături de tânăra bisericuţă ce poartă hramul Schimbării la faţă a Domnului. Pe lângă proiecte precum „Masa pe roţi”, prin care beneficiarii primesc zilnic la domiciliu hrană caldă, ori „Pâine pentru toţi”, în apropierea viitorului aşezământ, de anul trecut s-a înfiripat o crescătorie de animale pe care părintele Ovidiu a numit-o sugestiv „ferma copiilor Ovidenia”.



„Prin aceasta, încercăm să construim o poveste pentru copiii de toate vârstele care vor trece pragul aşezământului nostru şi vor interacţiona cu animalele din fermă”, a mărturisit pr. Ovidiu. Precum Arca lui Noe, ferma a adunat, în mai bine de un an, animale domestice de diverse specii. Astfel, avem iapa Mădălina, măgăriţa Suzana, mai mulţi ponei, printre care îi amintim pe Steluţu, Sabrina sau Petrişor, ultimul fiind născut în acest an, de Sfinţii Petru şi Pavel.

Lor li se adaugă o sumedenie de capre, dintre care remarcăm pe căpriţa Lili şi iedul său, Titel, primii locatari ai fermei. De altfel, Titel s-a transformat într-o mândreţe de ţap şi e un soi de vedetă care ţine să se facă remarcat de către toţi cei care vizitează ţarcul cu animale. Alături de acestea, mai sunt o mulţime de porci, iepuri, gâşte, găini de diverse rase, raţe, curci, bibilici şi porumbei.

Paza perimetrului este asigurată de câini ca Marius, Lisa şi puii lor, Alexandru şi Răzvan, ultimii fiind botezaţi după fiii părintelui Ovidiu. „Toate cele ce sunt şi cele ce se vor adăuga vor forma această Arcă a lui Noe, aducându-şi contribuţia la ridicarea noului aşezământ filantropic «Ovidenia»”, a subliniat pr. Ovidiu. Despre povestea animalelor din ferma copiilor Ovidenia, vom reveni într-o ediţie următoare a ziarului nostru.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -
Comandat de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor Bacău, CMF 11240014