* dintre cei 55 de agenți economici care funcționau odinioară la parterul blocurilor cu bulină roșie de pe Calea Mărășești, mai sunt în activitate doar 24, din cauza pericolului de prăbușire la seism * există o hotărâre a Consiliului Local care oferă, totuși, posibilitatea să se redeschidă magazinele sau barurile, pe baza unei expertise că în spațiu nu intră mai mult de 50 de persoane simultan
Centrul Bacăului s-a pustiit constant în ultima perioadă și a căpătat tot mai mult aspect de părăsire. Mulți comercianți au tras obloanele, pentru că legea le-a interzis să mai activeze în spații aflate în imobile încadrate la gradul I de risc seismic. Au rămas în urmă spații, mai mari sau mai mici, cu vitrinele mascate de hârtie cu aspect anost, eventual scoase la închiriere.
Au dispărut și multele terase de pe Războieni, bănci comerciale, un vestit magazine de panificație, precum și unele buticuri sau o șaormărie foarte frecventată. Conform legii, în spațiile în care se presupune că intră mai mult de 50 de persoane simultan, aflate în clădiri cu bulină roșie, nu mai este voie să ființeze spații de utilitate publică. Prin urmare, mulți comercianți au rămas să mai funcționize până la expirarea autorizației, ori nici măcar până atunci, după care și-au luat tălpășița și și-au mutat afacerile.
Consiliul Local Bacău a găsit, însă, de curând, o portiță care să permită funcționarea în continuare.
“Prin hotărârea de consiliu local 188/29.05.2017 s-a stabilit că pot funcționa în continuare spațiile unde intră mai puțin de 50 de persoane, dacă administratorul își asumă responsabilitatea în acest sens”, a spus Sonia Pavelescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bacău.
În plus, este nevoie și de o expertiză făcută de Inspectoratul pentru Situații de Urgență care demonstrează că se respectă regula maximului de 50 de persoane. La acestea, comercianții vor atașa actul de folosință al spațiului și cel de proprietate, autorizația de funcționare și profilul de activitate. Compartimentul Autorizări din cadrul Primăriei și Poliția Locală vor centraliza datele și vor avea evidența privind dimensiunea spațiului și obiectul de activitate. Astfel, în cazul în care permit intrarea în spațiul lor celei de-a 51-a persoane și se întâmplă ceva, proprietarii și chiriașii sunt direct răspunzători.
Incertitudini printre comercianții de pe Mărășești
Părerile băcăuanilor sunt împărțite când vine vorba despre activitatea comercială din blocurile cu bulină roșie. Vizate sunt spațiile de la blocurile 4, 7, 9, 10 și 12 de pe strada Mărășești, în plin centrul orașului. Blocul 11 a fost consolidate și nu are aceste probleme. “Noi mai avem încă autorizație și de aceea mai funcționăm. Nu știm ce vom face după expirarea ei. Centrul arată de parca ar fi în Vestul Sălbatic”, spune un comerciant, care nu a auzit de hotărârea Consiliului Local 188/29.05.2017, ce îi oferă o șansă.
“Am aflat că putem prelungi autorizația și, dat fiind că aceasta expiră în curând, vom face demersurile necesare la Primărie”, spune un alt comerciant. “Situația este neclară. Eu am mai avut un spațiu pe strada Războieni și l-am închis fiindcă a expirat autorizația. Am rămas cu acesta, dar în continuare rămâne de văzut ce se va mai întâmpla”, spune și patroane unui magazine de haine. (Ovidiu Pauliuc)
La parterul blocurilor cu bulină roșie de pe strada Mărășești au funcționat, în vremurile bune, 55 de agenți economici. Acum mai sunt 24, adică mai puțin de jumătate. 31 de comercianți au însă șansa să intre în legalitate, conform HCL 188/29.05.2017. Numai trei dintre ei însă au făcut până acum demersurile necesare. Primăria are în bugetul din acest an fonduri pentru a începe expertizele și studiile de fezabilitate în vederea consolidării blocurilor de pe strada Mărășești (centru), urmând ca banii să fie recuperați de la Guvern. Nu se știe însă când se va organiza vreo licitație pentru desemnarea unui constructor, și cu atât mai puțin când s-ar putea lucra efectiv la consolidare. Iar ceasul ticăie. De la ultimul mare seism au trecut 40 de ani, adică o perioadă medie la care se spune că zona Vrancea își eliberează energiile cu toată puterea.
Nici apartamentele din blocurile cu bulină roșie nu o duc prea bine. Pe lângă faptul că stau tot timpul cu drobul de sare deasupra capului, locatarii nu își pot asigura locuințele, pentru că nici un asigurător nu încheie polițe pentru asemenea imobile. În plus, tranzacțiile cu astfel de locuințe sunt greoaie. “Pe piață sunt scoase la vânzare câteva apartamente de pe strada Mărășești, în centrul orașului, dar se vând foarte greu, stau foarte mult pe piață. Oricum, prețurile sunt cu 10-15% mai mici decât alte apartamente asemănătoare din punct de vedere locative sau al zonei. Nici băncile nu oferă credite imobiliare pentru cumpărarea unor astfel de locuințe, astfel că tranzacțiile se fac doar cu banii jos”, ne-a spus un agent imobiliar.